TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 5 ianuarie 2024.
Realizările Ministerului Justiției
Ministerul Justiției a publicat retrospectiva principalelor realizări pe parcursul anului 2023, printre acestea fiind: evaluarea externă extraordinară a judecătorilor și procurorilor și perfecționarea cadrului normativ cu privire la mecanismul de selecție și răspundere disciplinară.
Consilierii PAS – la conducerea capitalei
Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul Municipal Chișinău au fost la conducerea Primăriei Chișinăului să întrebe „de ce lichidează grupele cu program prelungit din clasele primare și serviciul de asistenți personali pentru familiile în care sunt persoane cu necesități speciale”. Ion Ceban, primarul capitalei, a venit ulterior cu o reacție publică, menționând: „Consilierii PAS, însoțiți de „țipălăii” care le fac publicitate, au rupt ușile și au dat buzna în Primăria Chișinău și în biroul viceprimarului Olga Ursu, care le-a explicat pe puncte procedurile, conform legii, și le-a răspuns profesionist”.
Adresare către Guvern
Tiraspolul a lansat acuzații în adresa Guvernului de la Chișinău. Într-o adresare publică către autoritățile de la Chișinău, liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski s-a plâns că întreprinderile din regiunea transnistreană trebuie să achite taxe vamale pentru mărfurile importate, fiind astfel încălcat dreptul la activitatea antreprenorială, dar și standardele europene.
Un nou partid
În Republica Moldova a mai apărut un partid – Partidul Politic „UNITATE”, primul înregistrat în 2024 – la 5 ianuarie. Era al 80-lea partid politic din Republica Moldova și era condus de Dmitrii Furdui.
sursa: Almanah Politic 2024







