„Pașii făcuți în direcția integrării europene trebuie să reprezinte rezultat în calitatea vieții cetățenești în Republica Moldova, nu în altă parte. Drepturi asigurate și resimțite de fiecare cetățean” – a declarat Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), informează TRIBUNA.
Politicianul a spus că, „din păcate, noi avem ceea ce avem. Prognoză de 2% creștere economică este una foarte optimistă, pentru că noi am avut un an foarte greu pentru agricultură și vom ieși la sfârșit de an, pe creștere economică zero într-o formulă pozitivă, ceea ce înseamnă cădere”.
„Datoria externă se prognozează, pentru sfârșitul anului viitor, 135 miliarde.
Comerțul extern, avem deja șase trimestre la rând cădere. Al treilea trimestru, al anului 2024, raportat la anul trecut, este în cadere cu 12,2%. Acestea sunt cifre foarte și foarte grave, despre care nu se vorbește. Dar cum poți să rezolvi o problemă dacă nu vorbești despre ea?
Aceasta este realitatea. Noi, dacă o să acceptăm realitatea, o să conștientizăm problemele, atunci o să avem șansa ca să le rezolvăm”, a mai spus liderul PLDM în cadrul emisiunii „7 zile” de la Cinema 1.







