Ion Ceban, liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), afirmă că e necesară o alternativă politică solidă, bazată pe fapte și rezultate, nu pe promisiuni, dar și de o mobilizare înainte de alegerile parlamentare din 2025, informează TRIBUNA.
„De ce trebuie să ne mobilizăm înaintea alegerilor parlamentare? Republica Moldova este o țară parlamentară, astfel, soarta țării depinde de deciziile luate în Legislativ. Președintele are atribuții limitate, inclusiv convocarea Consiliului de Securitate, dar Maia Sandu nu l-a convocat acum, când ne aflăm într-o nouă criză energetică, provocată de cei care ne guvernează. Nu este nimic surprinzător, având în vedere că prim-ministrul Dorin Recean, înainte de a-l demite pe Victor Parlicov, spunea că nu a anticipat această criză, iar astăzi deja a confirmat și ceea ce am spus anterior: Republica Moldova ar putea rămâne fără lumină, nu pentru mult timp, ci pentru câteva ore. Întrebarea este: ce vor face instituțiile medicale fără energie electrică în acest „scurt timp”? Ei tac și se fac că nu înțeleg, că sunt luați prin surprindere, dar noi, oamenii de rând, suferim și ne așteaptă o iarnă plină de provocări. Pentru iarnă, guvernarea trebuia să se pregătească încă din vară”, a declarat politicianul la ședința MAN de la Fălești.
Apropo – a mai punctat primarul municipiului Chișinău – ei s-au ocupat cu închiderea școlilor și universităților.
„Paradoxal, dar instituții de învățământ continuă să fie deschise doar la Chișinău, dar aceste lucruri nu sunt mediatizate. Așa-zisa presă liberă arată doar ceea ce i se dictează. De altfel, la întâlnirea pe care am avut-o cu Maia Sandu înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, i-am spus că nu toți pot fi considerați vinovați pentru situația critică în care ne aflăm, în afară de ei. Agricultura este la pământ, medicina dispare, reforma justiției este numai pe hârtie, iar oamenii sunt tot mai necăjiți”, a spus politicianul.
Ion Ceban a menționat și “de ce Mișcarea Alternativa Națională”.
„Pentru că restul politicului din Republica Moldova nu mai poate furniza rezultate. Noi însă am demonstrat acest lucru, în aceste vremuri grele, în municipiul Chișinău, corect, transparent și numai în interesul cetățenilor, începând de la 0. În prezent, 80% din lucrurile din Chișinău arată decent. Mai avem de lucru, recunoaștem acest lucru, dar nu ne oprim aici. Avem o echipă cu o viziune clară, profesionistă, competitivă și dornică să schimbe lucrurile în bine atât în Capitală, cât și în celelalte localități ale țării.
Ne aflăm într-un moment crucial pentru Republica Moldova. Prin implicare, muncă și solidaritate, putem depăși provocările și putem construi o țară în care să ne dorim cu toții să trăim”, a conchis liderul MAN.







