TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 1 decembrie 2023.
Mesaje de Ziua Națională a României
De Ziua Națională a României, șeful statului, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de felicitare către românii de pretutindeni și a mulțumit României pentru sprijinul constant. Cu mesaje similare au venit: Președintele Parlamentului, Igor Grosu; Premierul Dorin Recean; președintele PLDM, Vlad Filat; președintele MAN, Ion Ceban; președintele PSDE, Ion Sula; vicepremierul Nicu Popescu.
Militarii moldoveni – la parada de la București
Militarii din Garda de Onoare a Armatei Naţionale, conduși de maiorul Pavel Lîsîi, au participat la parada militară organizată de Ziua Naţională a României. La evenimentele festive organizate cu acest prilej au participat și ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, dar și comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă, Eduard Ohladciuc.
Întâlnire la Guvern
Aspecte privind cooperarea moldo-americană în domeniul statului de drept, a reformelor anticorupție și securității au fost discutate la întrevederea Prim-ministrului Dorin Recean cu membrii unei delegații americane, condusă de subsecretara de stat a SUA pentru securitate civilă, democraţie şi drepturile omului, Uzra Zeya.
Conferința socialiștilor
Maxim Moroșan, Pavel Voicu, Serghei Gramma și Alexandru Furtună – membri ai fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Bălți, au susținut o conferință de presă, în cadrul căreia au anunțat că îl vor acționa în judecată pe Renato Usatîi, președintele Partidului Nostru, pentru minciuni și declarații calomnioase.
Start tipăririi buletinelor de vot
Comisia Electorală Centrală a început tipărirea celor 768 de buletine de vot pentru turul doi al votării repetate pentru alegerea primarului în satul Aluatu din raionul Taraclia, programate pentru 3 decembrie 2023.
Discuţia lui Ion Sula cu Yan Wenbin
Președintele Partidului Social Democrat European, Ion Sula, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Yan Wenbin.
CSE – în ședință
Comisia pentru Situații Excepționale, în ședință, a decis că, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va transfera în avans 200 de milioane de lei către Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica”, pentru compensarea prețurilor la energia termică acordată consumatorilor vulnerabili, în perioada noiembrie-decembrie 2023 și 100 de milioane de lei către SA ,,CET-Nord”, pentru a oferi compensații la facturile pentru energia termică a consumatorilor din municipiul Bălți, pentru perioada noiembrie – decembrie 2023.
Hotărârile CEC
Comisia Electorală Centrală a stabilit primele ședințe ale Consiliului Raional Ungheni și Consiliului Municipal Chișinău. De asemenea, membrii CEC au luat act de cererea de retragere a împuternicirilor reprezentantului Partidului Socialiștilor din Republica Moldova în Comisia Electorală Centrală, Vadim Filipov, confirmat de Parlamentul Republicii Moldova în funcția de membru al CEC.
Bugetul pentru 2024 – aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat Bugetul pentru anul 2024 – „unul sustenabil și solidar, axat pe domeniul social și orientat spre investițiile în viitor”. Proiectul de lege prevedea o creștere de 4,4% a veniturilor bugetului public național față de volumul precizat în anul 2023 și urmau să constituie 107 172, 0 milioane de lei. Cheltuielile erau de 122 962,0 milioane de lei – mai mari cu peste 1,5% comparativ cu anul 2023. Deficitul bugetului public național se estima a fi în limita de 15 790,0 milioane de lei sau 4,6% din PIB. Datoria de stat la finele anului 2024 – 125 525,6 milioane de lei, dintre care 64,5% – datoria de stat externă și 35,5% – datoria de stat internă. Ponderea datoriei în PIB – până la 37%.
Expoziție dedicată sprijinului României
O expoziție tematică, dedicată sprijinului pe care România l-a oferit Republicii Moldova în ultimii ani, a fost inaugurată în holul clădirii Guvernului. Evenimentul a fost organizat cu ocazia Zilei Naționale a României.
Deputați – în Franța
O delegație a Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Republica Franceză a efectuat o vizită la Adunarea Națională a Franței, în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie 2023.
Declarația finală a CPA RM-UE
În cadrul celei de-a 14-a Reuniuni a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană (CPA RM-UE) a fost adoptată o declarație finală și recomandări ce se refereau la eforturile autorităților din Republica Moldova în avansarea parcursului european. Comitetul Parlamentar de Asociere a revizuit îndeplinirea cerințelor statutului de candidat la aderarea la UE al Moldovei, în special pe cele referitoare la reformei justiției, securitatea și situația economică a țării.
Ședința CR al PSRM
A avut loc ședința Consiliului Republican al PSRM, în cadrul căreia au fost făcute totalurile alegerilor locale generale. Participanții la ședință au fost unanimi în opinia că PSRM a obținut un rezultat bun. În altă ordine de idei, membrii Consiliului Republican au decis convocarea pentru data de 19 decembrie a Congresului extraordinar al formațiunii. Totodată, PSRM a adoptat o declarație privind rezultatele alegerilor locale generale.
Anunțul Procuraturii
Procuratura Anticorupție a informat despre finalizarea urmăririi penale în privința deputatului Alexandr Nesterovschi, învinuit de corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și pregătirea finanțării partidelor politice, din surse interzise de lege săvârșită în proporții mari.
Mandatul lui Leonid Umaneț – invalidat
Mandatul primarului ales de Bubuieci, Leonid Umaneț – din partea Partidului Mișcarea Alternativă Națională, nu a fost validat. Ion Ceban, președintele MAN, primarul capitalei, a venit cu o reacție, acuzând guvernarea că „face tot posibilul, ca şi în cazul de la Căușeni, să îi fure mandatul”.
Declarația ANSA
ANSA a venit cu o declarație în legătură cu decizia autorităților rusești de impunere a unui embargo la fructele și legumele moldovenești, menţionând că „embargoul rusesc nu are nicio legătură cu calitatea produselor din Republica Moldova”.
Comentariul lui Igor Dodon
Igor Dodon, liderul socialiștilor, în cadrul emisiunii sale online, a spus că, în 2024, Moldova va fi nevoită să restituie împrumuturi externe într-o sumă record. „În 2021, Moldova a luat împrumuturi în valoare de aproximativ 10 miliarde de lei și a returnat 2 miliarde. În 2022 – 15 miliarde, a restituit – 2 miliarde. În 2023, au fost obținute 14 miliarde, dar returnăm deja 8 miliarde. Și un „record negru” pentru anul viitor – în 2024, Maia Sandu intenționează să ia împrumuturi în valoare de 15 miliarde și, atenție, să returneze 11 miliarde. Cu alte cuvinte, pentru țară vor rămâne doar 3,5-4 miliarde de lei”, a afirmat politicianul.
Anunțul lui Andrei Spînu
Ministrul Andrei Spînu a anunțat că, de la 1 mai 2024, Eurowings, compania low-cost a grupului Lufthansa, va zbura de la Chișinău spre Stuttgart și Cologne, Germania.
Refuz pentru Sergiu Stanciu
Curtea Supremă de Justiție a respins recursul depus de Sergiu Stanciu de la PAS privind invalidarea alegerilor pentru funcția de primar de Orhei, declarându-l inadmisibil. Astfel, Tatiana Cociu, care a câștigat mandatul de primar al orașului Orhei, pe listele Partidului „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”, rămânea în funcție.
sursa: Almanah Politic 2023







