[ X ]
Important26 Noiembrie 2024 14:22

Ministrul Popșoi a apreciat sprijinul continuu al Croației, în special în procesul de integrare europeană

Viceprim-ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadoarea Republicii Croația în Republica Moldova, cu reședința la București, Marija Kapitanović, informează TRIBUNA. 

În cadrul discuțiilor, oficialii au abordat subiecte de interes reciproc, fiind subliniată importanța consolidării relațiilor bilaterale între cele două țări. Ministrul Popșoi a apreciat sprijinul continuu al Croației, în special în procesul de integrare europeană. În acest context, au fost menționate întâlnirile recente între oficialii de rang înalt ai celor două state, precum și progresele realizate în domeniul cooperării politice.

Diplomații au discutat despre oportunitățile economice și intensificarea comerțului dintre cele două state. Ambasadoarea Kapitanović a remarcat rolul investițiilor străine și a exprimat deschiderea pentru valorificarea potențialului mediului de afaceri.

Întrevederea a evidențiat angajamentul continuu al ambelor părți de a întări relațiile bilaterale și de a promova un parteneriat solid în domeniile cheie.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...