TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 26 noiembrie 2023.
Avertismentul Poliției
În dimineața zilei, după ce a început să ningă – mai puternic în centrul și sudul țării, Poliția a atenționat că pe tot teritoriul țării se circula în condiții de iarnă. Poliția a venit cu mai multe recomandări pentru șoferi și a recomandat să se evite deplasarea, dacă nu era mare necesitate.
Recomandarea Ministerului Educației
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, Ministerul Educației și Cercetării, în seara zilei, a recomandat autorităților publice locale să examineze posibilitatea suspendării procesului educațional în localitățile unde accesul la instituțiile de învățămînt era îngreunat sau imposibil. În context, Comisia pentru Situații Excepționale Chișinău, condusă de primarul Ion Ceban, a decis suspendarea studiilor pentru ziua de 27 noiembrie în municipiul Chișinău. Decizii similare au fost luate și în alte localități.
Mesaje pentru agricultori
în contextul Zilei Lucrătorului din Agricultură, Partidul Social Democrat European, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare au transmis mesaje de felicitare pentru agricultori.
Valeriu Munteanu și-a lansat cărțile
Valeriu Munteanu, fost ministru, deputat și primar, vicepreședinte al partidului Alianța pentru Unirea Românilor (România), la Chișinău, a lansat cărțile sale – „Bătălia juridică pentru limba română: Demantelarea redutelor moldovenismului statalist I” și „Cum am adus Crăciunul în Basarabia: Demantelarea redutelor moldovenismului statalist II”.
Ședința CPN al PLDM
A avut loc şedinţa Consiliului Politic Naţional (CPN) al Partidului Liberal Democrat din Moldova. În cadrul şedinţei s-a făcut o analiză amplă a alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, menţionându-se că „PLDM a reuşit să obţină un rezultat care dovedeşte că este un partid viu, cu potenţial şi cu o apreciabilă reprezentare în teritorii”. De asemenea, au fost aleși doi noi vicepreşedinţi – Alexandru Cimbriciuc şi Petru Vlah.
sursa: Almanah Politic 2023







