Maia Sandu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate pentru un nou mandat la Președinție, crede că frauda schimbat „în mod semnificativ rezultatul și la referendum, și la alegerile prezidențiale”, informează TRIBUNA.
„Este clar că voturile au fost cumpărate pentru a se vota împotriva referendumului. Trebuie să apreciem că, în pofida acestei presiuni, referendumul totuși a trecut. Este meritul cetățenilor care s-au mobilizat”, a spus ea în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV.
Totodată, Maia Sandu a menționat că, două probleme mari am avut de-a lungul istoriei Republicii Moldova – corupția și amestecul extern.
„În cele mai dese cazuri, grupările corupte reușeau să se oploșească pe lângă guvernări, să ajungă la putere într-o formă sau alta, uneori chiar să captureze puterea total, așa cum s-a întâmplat pe timpul lui Plahotniuc.
Când am venit noi la putere, hoții cei mari au fugit din țară, nu au reușit să se apropie de guvernare și atunci s-au gândit să cumpere alegătorii. Nu ar fi reușit să cauzeze o fraudă atât de mare, pentru că nu ar fi avut atâția bani ca să poată să investească în toate aceste scheme prin care s-au construit structuri, care să controleze, să adune oameni, să plătească salarii și, mai ales, să plătească atât de multe voturi. Ce este periculos astăzi este că s-a combinat această grupare de hoți cu Kremlinul și, cu banii Kremlinului, au reușit să producă o asemenea fraudă”, a subliniat politiciana.







