Comisia Electorală Centrală (CEC) a acreditat alți 88 observatori pentru monitorizarea turului II al alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 3 noiembrie 2024, informează TRIBUNA.
În calitate de observatori internaționali au fost acreditate:
– 81 persoane din partea Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/BIDDO);
– 6 persoane din partea National Democratic Institute for International Affairs, Washington, sucursala Chișinău;
– 1 persoană din partea International Republican Institute Washington, Sucursala Chișinău.
De asemenea, au fost confirmate în calitate de interpreți 3 persoane din partea Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/IDDO).
Persoanele acreditate în calitate de observatori își vor desfășura activitatea în conformitate cu legislația Republicii Moldova. Amintim că persoanele acreditate în calitate de observatori în turul I își pot desfășura activitatea și în turul II de scrutin.







