[ X ]
Alegeri30 Septembrie 2024 13:30

Igor Dodon: La alegerile prezidențiale participă Maia Sandu și 10 candidați din opoziție. Sarcina celor 10 luați împreună e să... 

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a lansat un apel către cei 10 candidați din cursa prezidențială, cu excepția actualului președinte – candidat la un nou mandat, îndemnându-i să se abțină de la criticile reciproce, informează TRIBUNA. 

Fostul șef al statului, în cadrul unei întâlniri electorale la Orhei, a precizat că la alegerile prezidențiale din anul curent participă Maia Sandu și 10 candidați din opoziție.

„Sarcina celor 10 luați împreună este să schimbe situația din țară. Iar acest lucru este posibil doar în cazul în care Sandu pierde. De aceea, îndemn toți candidații din opoziție să se abțină de la critici reciproce. Nu trebuie să ardem podurile. Avem o problemă comună, și numele ei este Maia Sandu. Dacă va câștiga din nou, ea nu va mai ține cont de nimic și va distruge tot ce a mai rămas în această țară. Nu putem permite acest lucru”, a declarat politicianul.

Igor Dodon a menționat că, forțele de opoziție nu au reușit să se unească în jurul unui singur candidat în primul tur, dar s-a arătat convins că o vor face în turul al doilea, „pentru a înlătura această putere”.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...