[ X ]
Alegeri10 Septembrie 2024 10:09

CEC: Au fost procesate 1320 de cereri pentru votul prin corespondență; Au fost acceptate 1102

Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că, din totalul înregistrărilor prealabile pentru votul prin corespondență, până astăzi au fost procesate 1320 de cereri. Dintre acestea, au fost acceptate 1102, restul se află în proces de verificare, informează TRIBUNA.

Amintim că identificarea alegătorilor înregistrați pentru votul prin corespondență se efectuează prin verificarea identității acestora utilizând mijloace de verificare automatizate. În acest proces, alegătorul poate fi notificat să actualizeze parțial sau în întregime datele, pentru a face posibilă identificarea. Actualizarea datelor poate fi efectuată cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor.

Amintim că, pe 6 septembrie s-a încheiat perioada de înregistrare prealabilă, inclusiv pentru opțiunea de vot prin corespondență. La alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și referendumul republican constituțional stabilite pentru data de 20 octombrie 2024, va fi implementat votul prin corespondență pentru cetățenii Republicii Moldova aflați pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Canadei, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Republicii Finlanda și Republicii Islanda.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...