[ X ]
Important8 Septembrie 2024 12:00

(ACUM 1 AN) Decret semnat de șeful statului 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 8 septembrie 2023.

Decret semnat de șeful statului 

Președintele Maia Sandu a semnat un decret prin care i-a exclus din componența Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană pe Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, și pe președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov.

Donație făcută de CUB 

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, în parteneriat cu Compania Medeferent Group, a direcționat 20 de tone de medicamente de primă necesitate către Ucraina.

Ministrul Justiției – la conferința avocaților 

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru a participat la deschiderea Conferinței internaționale a Uniunii Avocaților din Republica Moldova, eveniment dedicat Zilei avocaturii, sărbătorită în fiecare an la data de 9 septembrie.

Videoconferință cu Andrei Klimov 

Conducerea Partidului „Renaștere”, în cadrul unei videoconferințe cu Andrei Klimov, vicepreședintele Comisiei pentru afaceri internaționale a Consiliului Federației Ruse, a discutat despre avantajele integrării eurasiatice pentru Republica Moldova.

Discuție cu Laura Fiorotto 

Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu șefa oficiului coordonatorului rezident al Organizației Națiunilor Unite în Republica Moldova, Laura Fiorotto.

Aniversarea SIS 

Serviciul de Informații și Securitate a sărbătorit Ziua lucrătorilor din organele securității statului și cea de-a XXXII-a aniversare de la crearea serviciului de intelligence al Republicii Moldova. Sărbătoarea a început cu depunere de flori de către conducerea și membrii Colegiului SIS la monumentul consacrat eroilor organelor securității statului. Apoi, o nouă promoție de ofițeri de informații au jurat solemn credință Patriei. Ulterior, a avut loc ședința festivă cu participarea Maiei Sandu, Președintele Republicii Moldova, Comandant Suprem al Forțelor Armate, veteranilor Serviciului și oaspeților de onoare. În cadrul ședinței festive, Victor Hodoroja, colonel al SIS, a fost numit în funcția de director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate.

Acord semnat la Bruxelles 

Republica Moldova a semnat Acordul de asociere pentru participarea la Programul UE privind Piața Unică. Președintele țării, Maia Sandu, a salutat semnarea acordului la Bruxelles, menționând că programul acesta „va contribui la pregătirea sectorului privat și a instituțiilor statului pentru regulile și standardele europene și va spori accesul la piețele europene pentru produsele și serviciile moldovenești”.

PLDM – la CEC 

Partidul Liberal Democrat din Moldova, reprezentat de Lidia Sanduleac și Sergiu Suharenco, a sesizat Comisia Electorală Centrală referitor la abaterile de la normele legale admise de candidatul PAS pentru funcția de Primar al municipiului Ungheni.

Examen pentru candidații în organele electorale 

Comisia de certificare a funcționarilor electorali, formată din reprezentanți ai Comisiei Electorale Central și Centrului de instruire continuă în domeniul electoral, au desfășurat, în perioada 6-8 septembrie 2023, prima sesiune de certificare a persoanelor ce urmau a fi desemnate în calitate de membri ai organelor electorale inferioare. Examinarea a avut loc în trei centre: Chișinău, Bălți și Cahul, iar la sesiunea de examinare au fost înregistrate 669 de persoane.

Hotărârile CEC 

Comisia Electorală Centrală a stabilit, în cadrul ședinței, că pentru fiecare partid și bloc electoral cuantumul creditului fără dobândă va fi de 50 000 lei, iar pentru fiecare candidat independent, acesta va constitui 10 000 lei. Comisia a stabilit și coeficientul de mijloace financiare, de 23,9 lei pentru un alegător, ce pot fi transferate în contul „Destinat grupului de inițiativă” în cazul candidatului independent la funcția de primar și consilier în consiliul local la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023. Plafonul general al mijloacelor financiare ce puteau fi transferate în contul „Fond electoral” și utilizate de concurenții electorali pe fiecare circumscripție în cadrul alegerilor locale generale era de 66 274 579 lei.

Nicu Popescu a găzduit o delegație 

Șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, a găzduit la MAEIE o delegație a Organizaţiei pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, condusă de William Thompson, șeful Departamentului Eurasia al OCDE.

Declarația Ministerului de Externe 

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, într-o declarație, a comunicat că „Republica Moldova nu recunoaște și condamnă organizarea așa-numitelor „alegeri” locale și regionale în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei, preconizate pentru data de 10 septembrie 2023”.

Audieri la Parlament

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică, în comun cu Comisia juridică, numiri și imunități – ale Parlamentului – au organizat audieri publice la subiectul asigurării securității rutiere în Republica Moldova, în perioada 2020-2023.

Decizii pentru alegerile locale 

Consiliul Audiovizualului a aprobat, în ședință, 44 de Declarații privind politica editorială pentru reflectarea alegerilor locale din 5 noiembrie 2023 ale furnizorilor de servicii media – 27 pentru posturile TV și 17 pentru posturile radio.

Constatarea lui Igor Dodon 

Igor Dodon, liderul socialiștilor, într-o nouă ediție a emisiunii sale online, a constatat că „inflația scade, însă nu și prețurile”. Astfel, el a spus că Guvernul ar trebui să se ocupe de prețul pâinii, „care a crescut în preț în ultimii doi ani cu 30-35%”, iar grâul s-a ieftinit.

Reacții la implicarea asistenților sociali în campanie electorală 

Ion Ceban, primarul capitalei, a anunțat că, primăriile au primit o scrisoare de la Ministerul Muncii Protecției Sociale, în care se cerea entităților din țară ca asistenții sociali să se implice în campania electorală. El a spus că lucrul dat era o ilegalitate. Și Partidul Social Democrat European s-a expus la acest subiect, subliniind că „nicio guvernare nu și-a permis, până acum, să sfideze atât de deschis și obraznic legea și bunul simț și să utilizeze atât de brutal puterea în interes propriu”.

Comparația lui Radu Marian 

Radu Marian, deputat, vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate, pe rețelele de socializare, a anunțat că „pentru prima dată, salariul mediu din Republica Moldova l-a depășit pe cel din Federația Rusă! – 681 USD versus 670 USD”.

Lalele – în onoarea Maiei Sandu 

Producătorul olandez de lalele Murara Plants, în colaborare cu Muzeul Mondial al Solurilor, au denumit un nou soi de lalele în onoarea Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru a marca vizita ei în Țările de Jos. Șefului statului i-au fost oferiți cadou câţiva bulbi ai acestui tip special de lalele pentru a fi plantate în Moldova. Despre aceasta a anunțat Ambasada Regatului Țărilor de Jos la Chişinău.

Alexei Lungu – viceprimar

Președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, a fost ales viceprimar al Orheiului. Candidatura propusă de primarul Pavel Verejanu a fost susținută în cadrul ședinței Consiliului Municipal de către toți consilierii municipali prezenți.

O nouă tentativă eșuată 

La Comrat a eșuat o nouă tentativă de numire a Comitetului Executiv, propus de Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul. Deputații Adunării Populare au decis amânarea examinării subiectului.

Anunțul Comisiei Pre-Vetting 

Comisia Pre-Vetting a anunțat că reia procedura de evaluare a celor 21 de candidați la funcții în Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor, după ce Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile acestora.

Mesajul SUA 

Statele Unite ale Americii au salutat finalizarea auditului independent solicitat de Guvernul Republicii Moldova, realizat de o firmă externă pentru a examina pretențiile Gazprom față de creanțele „Moldovagaz”.

Decizia lui Renato Usatîi 

Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi a anunțat că revine la Bălți, dar nu va mai candida la funcția de primar al orașului. El a decis să meargă cap de listă la Consiliul municipal Bălți.

Dispoziţie semnată de Dan Perciun 

Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a semnat o dispoziție care prevedea că, în cadrul eventualelor întruniri cu candidații la alegerile locale din instituțiile de învățământ, cadrele didactice și nondidactice vor putea participa doar în afara programului educațional, iar conducătorii acestora trebuie să monitorizeze respectarea acestui lucru. Documentul, care era unul de circulație internă, a fost publicat de primarul Chișinăului, Ion Ceban pe rețelele sale de socializare. Într-o reacție, edilul capitalei a declarat, în mod manipulativ, că documentul ar „obliga” profesorii să participe și să monitorizeze potențialele întâlniri electorale.

sursa: Almanah Politic 2023

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...