Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu afirmă că, indiferent de numărul de cetățeni înregistrați prealabil pentru votul prin corespondență la alegerile din 20 octombrie, decizia de a pilota acest tip de vot e justificată, informează TRIBUNA.
„Bineînțeles că se justifică decizia, pentru că sunt concetățeni de-ai noștri care se află la distanțe mai mari și noi le creăm condiții mai bune pentru a-și exercita dreptul de vot”, a declarat oficialul în cadrul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV.
Mai mult – a precizat Maia Sandu – la aceste alegeri este vorba de pilotarea votului prin corespondență, iar la următoarele scrutine se va înregistra un număr mai mare de cetățeni.
Cu referire la numărul celor înregistrați pentru votul prin corespondență, ea a spus: „eu nu cred că e un număr mic”.
„Probabil am fi putut informa mai bine, dar până la următoarele scrutine sperăm să o facem mai bine” – a adăugat șeful statului.
Precizăm că, la 6 septembrie curent s-a încheiat înregistrarea prealabilă pentru votul prin corespondență, ce urmează să fie implementat în 6 țări. S-au înregistrat 1996 de cetățeni.







