[ X ]
Important3 Septembrie 2024 14:07

(FOTO) Ziua Armatei Naționale. Șeful statului: „Militarii sunt cei care, în primul rând, își doresc pacea în țara lor și peste tot în lume”

Șeful statului, Maia Sandu i-a felicitat, azi, pe militari cu prilejul Zilei Armatei Naționale. Președinta s-a adresat conducerii Ministerului Apărării și Forțelor Armate, ofițerilor, sergenților, soldaților, dar și angajaților civili ai Armatei, exprimându-și aprecierea pentru curajul, patriotismul și devotamentul de care dau dovadă, informează TRIBUNA.

În discursul său, Maia Sandu a mulțumit veteranilor care au scris istoria Armatei Naționale și familiilor care sunt alături de militarii noștri în cele mai dificile momente.

„Militarii sunt cei care, în primul rând, își doresc pacea în țara lor și peste tot în lume, pentru că știu, mai bine decât oricine, costul tragic al distrugerii și pierderii de vieți omenești. Iar noi avem datoria să modernizăm și să dezvoltăm Armata Națională, să îmbunătățim capacitățile armatei, să ne asigurăm că militarii noștri au condiții de viață, dar și de serviciu la nivelul pe care-l merită”, a declarat oficialul.

Totodată, șeful statului a menționat că este în interesul tuturor moldovenilor să avem o armată modernă și bine pregătită pentru misiunea sa de bază – protejarea păcii în Republica Moldova, suveranității și integrității teritoriale a țării noastre. „Doar într-un mediu sigur și protejat, o țară poate prospera economic și social. Armata are o contribuție esențială pentru asigurarea și menținerea unui astfel de mediu”, a subliniat Maia Sandu.

Tot astăzi, șeful statului a semnat Decrete privind conferirea de distincții de stat unor militari și angajați civili ai Ministerului Apărării și Armatei Naționale.  Astfel, în semn de apreciere a profesionalismului manifestat la îndeplinirea datoriei de serviciu, pentru merite în menținerea unui grad înalt de pregătire de luptă a unităților și subunităților militare, precum și pentru contribuție la consolidarea și dezvoltarea sistemului național de apărare, 14 militari și angajați ai Ministerului Apărării au  fost decorați cu Ordinul „Credință Patriei”, Medalia „Meritul Civic”, Medalia „Meritul Militar”, Medalia „Petru Vitejie”, Medalia „Nicolae Testemițanu”. De asemenea, în semn de apreciere a activității îndelungate și prodigioase în domeniul muzeologiei, pentru abnegația și profesionalismul manifestate în salvgardarea și valorificarea patrimoniului istoric militar național, precum și pentru contribuție substanțială adusă la transmiterea memoriei și tradițiilor militare tinerelor generații, lui Vitalie Ciobanu, director al Agenției pentru Știință și Memorie Militară, i s-a conferit „Ordinul de Onoare”, iar lui Ion Corețchi, prim-dirijor al Orchestrei Prezidențiale i-a fost acordat titlul onorific „Maestru în Artă”.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...