[ X ]
Alegeri31 August 2024 18:21

CEC a discutat o sesizare și două cereri depuse repetat de pretendenți la funcția de Președinte al Republicii Moldova

Astăzi, 31 august 2024, în cadrul ședinței Comisiei Electorale Centrale a fost discutată o sesizare privind incompatibilitatea cu statutul de candidat independent al pretendentului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Alexandru Arseni. Comisia a constatat că, anterior începerii perioadei de înregistrare a grupurilor de inițiativă, acesta a făcut publică decizia sa de a renunța la statul de membru al unui partid politic, iar partidul, la 13 august 2024, a examinat cererea acestuia și a admis-o. În context, membrii Comisiei au constatat că decizia de înregistrare a grupului de inițiativă nu mai necesită a fi reexaminată, odată ce statutul de candidat independent a fost confirmat, informează TRIBUNA. 

La fel, Comisia a luat act de cererea depusă repetat de Vasile Bolea, pretins candidat independent, care a solicitat înregistrarea grupului de inițiativă pentru susținerea candidaturii sale la funcția de Președinte al Republicii Moldova, susținut de un grup de cetățeni. Comisia a constatat că, prin hotărârea CEC nr. 2754 din 29 august 2024, aceasta a fost respinsă din motivul neîntrunirii condiției de neafiliere politică, precondiție a admisibilității obținerii statutului de candidat independent.

În cadrul ședinței a fost examinat și subiectul cererii depuse repetat privind înregistrarea grupului de inițiativă pentru susținerea candidei la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Ludmila Corsun. Examinând setul de acte, s-a constatat că e vorba de același obiect al cererii depuse pe 22 august 2024 și la care Comisia s-a expus, prin hotărârea nr. 2739 din 24 august curent, fiind invocat motivul necunoașterii limbii române de către pretendentă.

În acest context, bazându-se pe prevederile art. 80 alin. (3) din Codul administrativ nr.116/2018, Comisia a decis că nu poate reexamina cererile depuse repetat de către Vasile Bolea și Ludmila Corsun, cu adoptarea unor hotărâri în ședință publică, odată ce asupra solicitărilor deja s-a expus.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...