[ X ]
Important21 August 2024 06:26

Guvernul va aloca 100 de milioane de lei pentru compensarea pierderilor fermierilor

Prim-ministrul a anunțat că, în următoarele două săptămâni, Guvernul va aloca 100 de milioane de lei din Fondul de intervenție în agricultură pentru compensarea pierderilor suportate de producătorii agricoli, informează TRIBUNA.

Potrivit oficialului, sunt căutate resurse suplimentare financiare și non-financiare pentru sprijinirea fermierilor, sub formă de compensare a pierderilor, majorare a subvențiilor sau garantare a împrumuturilor de către stat.

„Schimbările climatice ne impun să ne adaptăm la noua situație, să implementăm tehnologii noi, să irigăm, să trecem de la cultivarea cerealelor la produse cu valoare adăugată înaltă. Să acționăm în perspectivă și pe termen lung, pentru că problema se repetă an de an și doar împreună o putem rezolva”, a spus prim-ministrul.

A mai fost discutat: accesul la finanțare ieftină, introducerea impozitului unic în agricultură, ajustarea accizelor la motorină, subvenționarea culturilor noi și per performanță la hectar, extinderea programului de împădurire. De asemenea, prim-ministrul a vorbit și despre instrumentele existente pentru agricultorii cei mai afectați de secetă.

„Am facilitat obținerea certificatului privind starea de forță majoră în cazul fiecărui fermier în parte. O stare de urgență în agricultură nu ajută, ci pune în pericol următorul an agricol”, a menționat șeful Executivului.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, până în prezent au fost întocmite 2428 de acte de constatare a pierderilor suportate de agricultori, ca urmare a condițiilor climaterice nefavorabile în toate regiunile țării. Este vorba despre 97 de mii de hectare de culturi agricole. Cea mai afectată cultură este porumbul.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...