[ X ]
Important16 August 2024 10:23

Acordul privind punerea în aplicare a Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier - semnat la Odesa

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu este într-o vizită oficială în Ucraina. Vizita a început în orașul Odesa, unde ministrul Lazarencu alături de omologul sau ucrainean, ministrul Protecției Mediului și a Resurselor Naturale, Ruslan Strelets, au semnat Acordul privind punerea în aplicare a Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, informează TRIBUNA. 

Prin acest acord, Moldova și Ucraina se angajează să ia toate măsurile necesare pentru a preveni, reduce și minimiza potențialul impact transfrontalier asupra mediului. Este un angajament comun care vine să asigure implementarea eficientă a unor politici de mediu sustenabile și sănătoase pentru generațiile viitoare.

„Războiul crunt și nedrept al Rusiei în Ucraina provoacă pierderi de vieți omenești, afectează economia și deopotrivă mediul. Efectele negative în urma distrugerii mediului nu se limitează la hotar. Vom lucra împreună pentru a diminua efectele negative asupra mediului și ne vom asigura că toate proiectele sociale, economice și de infrastructură vor fi dezvoltate fără a compromite natura”, a declarat ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu.

Pe parcursul zilei, Ministrul Lazarencu a vizitat mai multe obiective afectate de agresiunea rusă. Vizita oficială va continua la Kyiv.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...