Radu Marian, fruntaș al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), spune că a văzut recent o opinie a unor analiști politici care au spus că obținerea de către guvernarea PAS a statului de țară candidat la UE și deschiderea negocierilor sunt „realizări externe” și că ele sunt determinate de „circumstanțele tragice” din Ucraina. El a subliniat că nu este de acord, informează TRIBUNA.
„De fapt, progresele guvernării noastre în ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană nu sunt progrese care țin doar de politică externă – ele sunt în primul rând progrese de politică internă, adică progrese majore de ordin strategic pentru oamenii din interiorul țării noastre. Aderarea la Uniunea Europeană va aduce în primul rând beneficii pentru cetățenii din Republica Moldova, prin investiții mult mai mari în drumuri, școli, spitale, creștere economică, venituri mai mari și pace și siguranță în INTERIORUL Republicii Moldova. Este greșit să afirmi că acest proces ține doar de politică externă.
La fel, este greșit să se afirme că aceste rezultate se datorează doar circumstanțelor generate de războiul din Ucraina. Într-adevăr, viziunea UE s-a schimbat dramatic după invazia ilegală a Rusiei în țara vecină și aceasta a devenit mai deschisă față de extindere și acceptarea noilor țări membre, dar progresele pe care le-am înregistrat – și anume obținerea statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană și deschiderea negocierilor, NU erau posibile fără reformele realizate pe intern”, a menționat politicianul.
Radu Marian a spus că „putem să ne uităm la Georgia sau alte țări care au început acest proces de aderare mult mai devreme. Țări care din cauza deciziilor de politică internă, și-au văzut progresul de a aderare la UE pus pe pauză”.
„Moldova NU era să deschidă negocierile dacă nu guvernarea nu înregistra progrese majore pe domeniile indicate de UE – cum ar fi legislație electorală, independență energetică, finanțe publice, justiție, de-oligarhizare etc.
Și toate aceste progrese s-au realizat în condițiile unor crize externe fără precedent: COVID-19, șantajul energetic, războiul și criza refugiaților. Am depășit aceste crize, și mai mult decât atât, ne-am mișcat înainte”, a conchis fruntașul PAS.







