[ X ]
Important3 August 2024 13:03

(ACUM 1 AN) Decizia Biroului PAS 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 3 august 2023.

Thomas Mayr-Harting – la Parlament

Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Thomas Mayr-Harting, reprezentantul special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, aflat într-o vizită în Republica Moldova. La discuții a participat și Ambasadoarea Kelly Keiderling, șefa Misiunii OSCE în Moldova.

Activităţile LOC 

Reprezentanții Ligii Orașelor și Comunelor, Alexandru Bujorean, copreședinte LOC, primar al orașului Leova, și Vladislav Cociu, primar al orașului Ștefan Vodă, alături de Mihail Bagas, activist civic și candidat la Primăria Municipiului Chișinău, au avut o primă întrevedere cu Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul României la Chișinău. Totodată, la Ștefan Vodă a fost constituită Organizația Teritorială a LOC, în frunte cu Vladislav Cociu.

Acuzațiile PSDE

Partidul Social Democrat European, într-o declarație, a atenționat  „asupra faptului că reprezentanții PAS abuzează de puterea lor, pentru a forța primarii PSDE să treacă de partea lor”.

Apel public 

Partidul Politic „Forţa Diasporei”, într-o declarație, și-a exprimat îngrijorarea față de situaţia tensionată din mai multe instituţii de drept din Republica Moldova și a venit cu „un apel public către toţi cei antrenaţi în măcelul care vizează organele de drept: Opriţi-vă cât încă nu e târziu!”.

Decizia Biroului PAS 

Biroul Permanent Naţional al Partidului Acțiune și Solidaritate s-a sesizat în privinţa desemnării candidatului la funcția de primar în satul Negureni şi a stabilit că „nu a fost respectată procedura statutară cu privire la desemnarea și anunțarea candidatului la funcția de primar”. Biroul a anunțat că va propune susținerea lui Ion Popa la funcția de candidat pentru funcția de primar al satului Negureni.

Premierul – la nord 

Prim-ministrul Dorin Recean a efectuat o vizită de lucru în nordul țării, unde mai multe localități pe final de iulie au fost afectate de ploi torențiale. Oficialul s-a întâlnit cu aleșii locali și cu oameni de afaceri.

Anunțul CNA 

Centrul Național Anticorupție (CNA) a anunțat că, ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA și procurorii din cadrul oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție – în cadrul cauzei penale pornită pe fapte de finanțare ilegală a unei formațiuni politice și spălare de bani – au reținut în flagrant, în după-amiaza zilei de 2 august, un consilier raional al Consiliului raional Ocnița în timpul transmiterii unei sume de 30 de mii de dolari primarului orașului Ocnița. Persoana a fost reținută pentru 72 de ore și a fost plasată în izolatorul CNA.

Apelul PSRM 

Partidul Socialiștilor a constatat că informațiile despre încercările de a mitui activiștii partidului cu scopul de a-i determina să adere la alte formațiuni politice „au primit o confirmare directă”. În context, PSRM a făcut apel la toate forțele politice ale țării să renunțe la practica de corupere a membrilor altor partide și să condamne astfel de metode. 

Reacția lui Vasile Bolea

Deputatul Vasile Bolea a comentat perchezițiile ce au avut loc la sediul Partidului „Renaștere” în ziua anterioară. El a spus că, „Partidul „Renaștere” era martorul unor acțiuni deosebit de regretabile și profund nedemocratice”.

Declarația CUB 

Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a revenit, printr-o declarație, la subiectul tragediei de la Aeroportul Internațional Chișinău din 30 iunie 2023, subliniind că raportul promis de guvernare așa și nu a fost prezentat.

Ședință condusă de Adrian Efros 

În cadrul unei ședințe convocată de ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, echipa managerială a Poliției de Frontieră a prezentat principalele realizări ale polițiștilor de frontieră în primul semestru din 2023.

Acțiuni în susținerea „Merișor” 

Locuitorii din mai multe orașe și sate, printre care Chișinău, Sîngerei, Călărași, au protestat față de presiunile și încercările autorităților de a închide magazinele sociale „Merișor”, deschise la inițiativa politicianului Ilan Șor. Ei au scandat „Jos mâinile de pe Мerișor”.

Ședință condusă de Evghenia Guțul 

Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul a condus o ședință, în cadrul căreia i-au fost prezentate rapoarte despre activitatea Comitetului Executiv al autonomiei, propuneri și planuri de viitor.

Marina Tauber – la Bălți 

Deputata Marina Tauber a efectuat o vizită la Bălți, imediat ce instanța i-a anulat restricția de a părăsi orașul Chișinău. Acolo ea a discutat cu cetățenii.

Câștig pentru Ruslan Verbițchi 

Consilierul municipal din Chișinău, Ruslan Verbițchi a fost declarat nevinovat de justiția ucraineană în dosarul în care a fost acuzat de transportarea cartușelor Kalașnikov în Ucraina. Curtea de Apel Odessa a menținut decizia primei instanțe, privind achitarea lui Ruslan Verbițchi. „Avem câștig într-o luptă de peste 4 ani”, a declarat Ruslan Verbițchi într-un live pe Facebook. 

Protest la Președinție 

Partidul „Renaștere” a desfășurat un protest în fața Рreşedinţiei împotriva instituirii Centrului pentru comunicare strategică și combaterea dezinformării, propus de șeful statului și votat de majoritatea parlamentară.

Discuție cu Ambasadorul României 

Candidatul CUB la funcția de primar al municipiului Chișinău, Ion Bulgac și vicepreședintele CUB, Rodica Rusu Gramma, au discutat cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu.

sursa: Almanah Politic 2023

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...