TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 21 iulie 2023.
Reuniunea privind implementarea recomandărilor UE
Secretara de stat a Ministerului de Externe, Stela Leucă, împreună cu Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks au prezidat o reuniune de informare pentru reprezentanții societății civile și a unor instituții de stat, dedicată evoluțiilor în implementarea celor 9 recomandări pentru aderarea RM la UE.
Ingrid Kressel Vinciguerra – la Chișinău
Ambasadoarea Republicii Estonia în Republica Moldova, cu sediul la București, Ingrid Kressel Vinciguerra a avut întrevederi, la Chișinău, cu: Președinta Maia Sandu, Președintele Parlamentului, Igor Grosu și Premierul Dorin Recean.
Ședință prezidată de Olga Cebotari
Olga Cebotari, membru al Consiliului Executiv al PSRM, a prezidat prima ședință a grupului de lucru al PSRM din cadrul colaborării interpartinice cu Partidul Comunist Chinez.
Conferința deputaților BCS
Deputații BCS, Grigore Novac și Vladimir Odnostalco au susținut un briefing în cadrul căruia au condamnat acțiunile unui medic de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, care „și-a permis să insulte și să agreseze un pacient pentru că l-a salutat în limba rusă”.
Cererea lui Vlad Bătrîncea
Vlad Bătrîncea, șef al fracțiunii parlamentare a BCS, a depus cerere la Procuratura Generală cu privire la imaginile video apărute în spațiul public la data 20 iulie 2023, în care au fost captate eventualele actiuni de nimicire și îngropare ale unor cantități impunatoare de păcură.
Anunțul Evgheniei Guțul
Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul a anunțat că, specialiștii în selectarea personalului din Sankt Petersburg, în frunte cu Irina Vorobieva, masterandă la Universitatea din Twente (Olanda), au selectat cei mai buni 25 de candidați pentru funcția de manageri în cadrul Comitetului Executiv al Găgăuziei, conform unei strategii bine puse la punct. Numele noilor conducători ai Comitetului Executiv urmau să fie anunțate în viitorul apropiat.
Janis Mazeiks, la „Muzeul durerii”
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a vizitat „Muzeul durerii” din Piața Marii Adunări Naționale.
Anunţul MAEIE
Procesul de examinare a cererii Republicii Moldova pentru obținerea statutului de membru al Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor a fost încheiat cu succes, urmare a consensului atins în rândul celor 28 de state membre – a anunțat Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Solicitare către guvernare
Partidul Social Democrat European a cerut guvernării – Partidului Acțiune și Solidaritate, să prezinte un raport detaliat cu privire la noul împrumut pe care intenționa să-l contracteze de la Agenția Franceză pentru Dezvoltare – cu valoare de 40 de milioane de euro, destinat consolidării sectorului energetic. Într-o înregistrare video, vicepreședintele PSDE, Vadim Brînzaniuc a spus că era nevoie ca instituțiile responsabile să explice foarte clar cum vor fi cheltuite aceste fonduri.
Cerere către MAI
Așa-zisul minister de interne din regiunea transnistreană a transmis Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova o cerere de asistență juridică în instrumentarea dosarului penal privind omorul lui Oleg Horjan.
Acuzațiile Nataliei Parasca
Natalia Parasca, președinte interimar al Partidului „Renaștere”, într-un video pe Facebook, a declarat că este urmărită de câteva zile la comanda celor de la guvernare. Ea l-a arătat pe cel care ar fi urmat-o cu mașina peste tot. Persoana respectivă a negat acuzațiile.
Mark Tkaciuk, „interzis” la înmormântare
Reprezentanții Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic au participat la înmormântarea lui Oleg Horjan, liderul comuniștilor din regiunea transnistreană. Mark Tkaciuk, fondator al Congresului Civic, a anunțat că autoritățile transnistrene nu i-au permis să-și ia rămas bun de la „prietenul și tovarășul” său, motivul nefiind expus.
Apelul Ministerului de Externe
Ministerul Afacerilor Externe și al Integrării Europene a reiterat apelul către cetățenii Republicii Moldova de a se abține de la deplasare în toate teritoriile ucrainene temporar ocupate de Federația Rusă, din regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojia, Herson și în Peninsula Crimeea. Anunțul a fost făcut în contextul creșterii intensității ostilităților în regiunile din sudul și estul țării.
sursa: Almanah Politic 2023







