[ X ]
Important16 Iulie 2024 08:59

Președintele Sandu, la festivitatea de absolvire a studenților Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Președinta Maia Sandu a efectuat, ieri, o vizită de lucru la Bălți, unde a participat la ceremonia de absolvire a studenților Universității de Stat „Alecu Russo”. Șefa statului le-a urat mult succes mai departe și i-a îndemnat pe tineri să rămână acasă, în Moldova, informează TRIBUNA. 

„Sunt 683 de tinere și tineri, viitori funcționari publici, jurnaliști, ingineri sau învățători, pe care i-am îndemnat să-și continue calea în Moldova. Le-am spus că viitorul țării noastre va fi așa cum îl vom construi împreună – prin muncă, cu încredere și cu eforturi comune”, a punctat Președinta.

Șefa statului a mai menționat că, la Bălți, a văzut o universitate care se modernizează, cu săli de clasă bine dotate și cu spații în care studenții, dar și copiii mai mici, care fac aici cursuri de robotică, au parte de activități interesante pe tot parcursul anului.

„Aceste performanțe se datorează muncii și dăruirii cadrelor didactice și partenerilor, care sprijină aceste transformări. Vom continua să investim în educație, pentru ca toți studenții să aibă parte de cele mai bune condiții de studiu și dezvoltare personală”, a spus Președinta Maia Sandu.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa construcţiilor în UE în 2026: evoluţie moderată şi prognoze prudente  În timp ce piaţa construcţiilor din Republica Moldova, în primul semestru al anului curent, a intrat ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...