[ X ]
Important16 Iulie 2024 12:00

Irina Vlah: Eu pot accepta compromisuri rezonabile în binele societății, al țării, dar niciodată nu voi accepta compromisuri cu propria conștiință

Irina Vlah, președinta Asociației “Platforma Moldova”, în cadrul unui interviu pentru omniapres.md, a fost întrebată “ce compromisuri nu ar accepta nici într-un caz Irina Vlah?”, informează TRIBUNA.

“Compromisurile cu propria conștiință. Eu nu pot accepta, spre exemplu, ca regulile să fie croite, reieșind din interese personale sau de moment. Și ori de câte ori mi s-au propus așa târguri, le-am respins cu vehemență.

Spre exemplu, atunci când, în 2023, mandatul mei de bașcan se apropia de sfârșit, cei de la guvernare, prin intermediari, mi-au transmis o „înțelegere” – să accept să devin Ambasadorul Moldovei în Turcia și să părăsesc politica moldovenească. Nu am fost de acord pentru că nu am putut trăda cetățenii, care au încredere în mine”, a declarat ea.

Irina Vlah a vorbit și despre un alt exemplu: “Unii politicieni influenți mi-au propus să schimbăm legea ca să pot fi aleasă bașcan al Găgăuziei pentru un număr nelimitat de mandate. Eu am refuzat categoric. Este inacceptabil să schimbi regulile după tine. Aceasta distruge democrația și se termină întotdeauna rău pentru societate”.

“În concluzie: Eu pot accepta compromisuri rezonabile în binele societății, al țării, dar niciodată nu voi accepta compromisuri cu propria conștiință”.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa construcţiilor în UE în 2026: evoluţie moderată şi prognoze prudente  În timp ce piaţa construcţiilor din Republica Moldova, în primul semestru al anului curent, a intrat ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...