[ X ]
Important30 Iunie 2024 07:40

Premierul a subliniat rolul esențial al tinerilor în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Prim-ministrul Dorin Recean a participat la cea de-a treia ediție a Moldova Youth Forum, desfășurată la Bălți. Adresându-se celor peste 300 de participanți, premierul a subliniat rolul esențial al tinerilor în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, informează TRIBUNA.

„Trebuie să conștientizăm că viitorul Republicii Moldova depinde de noi. Suntem cu toții liberii, iar libertatea pe care o avem se manifestă prin puterea de a alege, de a lua decizii pentru țară și de a accelera schimbarea prin care trecem. Este timpul să ne implicăm și să arăta că suntem hotărâți, avem o direcție clară și știm care este viitorul pe care ni-l dorim – un viitor european pentru fiecare din noi”, a spus șeful Executivului.

Totodată, prim-ministrul a răspuns la întrebările tinerilor despre dezvoltarea economică și socială a țării, dar și despre cum se poate implica noua generație în procesul de negocieri și, respectiv, de integrare în marea familie europeană. În discuțiile cu participanții de la forum au mai fost abordate subiecte legate de combaterea dezinformării, politicile pentru tineri, dar și sporirea calității studiilor din Republica Moldova.

Moldova Youth Forum își propune să ofere tinerilor o platformă de discuții privind subiectele de actualitate pentru tineri, despre strategii inovatoare de participare la programe comunitare, dar și să stimuleze dialogul între tineri și autorități. Prima ediție a Moldova Youth Forum a avut loc în 2022, la Chișinău, iar cea de-a doua ediție a avut loc în 2023, la Comrat. 

 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...