[ X ]
Important25 Iunie 2024 14:57

Prim-ministrul a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Luxemburgului

Prim-ministrul Dorin Recean a avut, astăzi, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Luxemburgului, Xavier Bettel. Dialogul a vizat starea actuală a cooperării dintre statele noastre și modul în care Marele Ducat de Luxemburg poate susține în continuare integrarea europeană a Republicii Moldova, informează TRIBUNA.

Prim-ministrul Dorin Recean și-a exprimat gratitudinea pentru sprijinul acordat de Luxemburg pentru parcursul european al țării noastre. În ce privește consolidarea parteneriatului bilateral, premierul a pus accent pe componenta comercial-economică, dar şi pe eforturile de diversificare a cooperării în domeniile: afaceri interne, muncă și protecție socială, protejarea mediului.

„Vrem să preluăm cele mai bune experienţe şi practici în sectoarele în care Luxemburgul are o expertiză mai vastă”, a menționat prim-ministrul de la Chișinău. 

Astfel, oficialii au identificat posibilități de extindere a colaborării în sectorul energiei verzi, precum și în cel financiar-bancar, pentru alinierea la standardele internaționale în domeniu. Pentru a da curs inițiativelor și a atrage noi investitori în economia națională, a fost menționată intenția de a organiza, în anul curent, un Forum moldo-luxemburghez al oamenilor de afaceri.

Xavier Bettel a încurajat realizarea, pas cu pas, a agendei de reforme și a dat asigurări că Luxemburgul va sprijini în continuare modernizarea Republicii Moldova și creșterea nivelului de trai al cetățenilor.

La finalul întrevederii, Mihai Popșoi, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe, și Xavier Bettel, ministrul Afacerilor Externe și  Comerțului Exterior, au semnat un protocol de actualizare a Acordului privind evitarea dublei impuneri, care îmbunătățește mediul investițional al țării noastre și va impulsiona relațiile comercial-economice bilaterale.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...