[ X ]
Breaking news16 Iunie 2024 07:33

PLDM: Ansamblul „Joc” merită să fie tratat cu respect și să fie ferit de intrigi și acuzații nefondate

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) condamnă decizia conducerii politice a Republicii Moldova de a suspenda din funcție directoarea interimară a Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare „Joc”, Aliona Strâmbeanu, informează TRIBUNA.

“Este evident că prin astfel de acțiuni arbitrare și nejustificate, /pas/continuă să alunge profesioniști valoroși și să distrugă instituțiile culturale de prestigiu ale țării noastre.

Ansamblul „Joc” este timp de decenii, un ambasador cultural al Moldovei, aducând faimă și recunoaștere internațională. Faptul că /pas/ ia măsuri drastice bazate pe informații neconfirmate și pe acuzații nesusținute, fără a finaliza o anchetă corespunzătoare, demonstrează o lipsă crasă de respect față de acest simbol național.

În loc să sprijine și să protejeze valorile culturale, acțiunile guvernanților aduc prejudicii ireparabile”, se spune într-o declarație a formațiunii.

Potrivit PLDM, “ansamblul a clarificat deja că dansatorii vizați au participat la Forumul economic de la Sankt Petersburg în timpul concediului lor din cont propriu, iar instituția nu a primit nicio solicitare oficială pentru delegarea acestora. Ignorarea acestor fapte și decizia pripită de a suspenda directoarea interimară arată o tendință periculoasă de a pedepsi fără temei și de a distruge reputații și cariere pe baza unor speculații”.

“Aceasta nu este prima dată când guvernarea PAS demonstrează că nu știe să gestioneze și să protejeze patrimoniul cultural și specialiștii săi.

Este o lege nescrisă că tot de ce se atinge PAS devine un dezastru, iar acum se pare că a venit rândul Ansamblului „Joc” să fie victima unor politici iresponsabile și distructive.

Partidul Liberal Democrat din Moldova solicită cu insistență anularea ordinului de suspendare a doamnei Aliona Strâmbeanu și cerem Ministerului Culturii să își reevalueze poziția și să ia măsuri care să protejeze și să sprijine adevăratele valori culturale ale Moldovei.

În același timp, nu putem lăsa fără atenție discursul disprețuitor și jignitor în adresa femeilor din ansamblul”Joc”, rostit de către un fruntaș al partidului de guvernământ.

Declarațiile făcute de deputatul PAS, Oazu Nantoi, de la tribuna Parlamentului sunt nu doar de prost gust, ci și extrem de ofensatoare.

Afirmând că „Fetele frumoase din Moldova vor avea perspective strălucitoare… în bordeluri pentru soldații eliberatori” nu face decât să insulte și să denigreze femeile din cadrul ansamblului “Joc” dar și toate femeile Moldovei.

Solicităm conducerii PAS să vină cu scuze publice în legătură cu insultele aduse femeilor de către deputatul misogin al acestei grupări politice, și să ia atitudine în raport cu acesta.

Ansamblul „Joc” merită să fie tratat cu respect și să fie ferit de intrigi și acuzații nefondate.

Dacă această guvernare va continua pe acest drum, riscăm să ne pomenim cu distrugerea moștenirii culturale care ne definește ca națiune”, se mai spune în declarația PLDM.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...