Avocații lui Ilan Șor au anunțat că au cerut explicații cu privire la faptul că Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova ar fi furnizat informații false către Meta pentru blocarea conturilor de Facebook și Instagram ale mai multor membri ai echipei liderului Blocului „Victorie”.
Potrivit apărătorilor lui Ilan Șor, într-o declarație oficială, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova a menționat că informațiile transmise către Meta se referă la utilizarea părții ruse pentru a promova dezinformarea și propaganda, în special în timpul alegerilor locale din 2023. Cu toate acestea, avocații lui Șor susțin că nu au găsit nicio activitate de propagandă sau dezinformare în contul clientului lor de Facebook.
„Examinând activitatea clientului nostru pe Facebook, nu am observat nicio difuzare de propagandă sau dezinformare, ceea ce ne face să bănuim că Meta Platforms Inc. a primit informații denaturate. În plus, nu ne este clar ce înțelege SIS prin „plătit cu fonduri ilegale” și cum a ajuns la această concluzie”, se arată în cererea avocaților.
Ei au mai spus că, această situație ridică întrebări cu privire la transparența și corectitudinea acțiunilor întreprinse de Meta în ceea ce privește cenzurarea opoziției la cererea autorităților unei țări. Compania condusă de Mark Zuckerberg a fost criticată în trecut pentru colaborările sale cu guverne autoritare din diverse țări, acuzată că a cenzurat opoziția și a suprimat vocile critice.
Avocații lui Șor promit să continue lupta pentru libertatea de exprimare în țara lor și să solicite clarificări cu privire la acțiunile SIS și Meta în acest caz.
E de menționat că, recent, conturile membrilor blocului “Victorie”, inclusiv cel al lui Ilan Șor au fost blocate, printre ei se numără și deputatul Marina Tauber, bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul și alții. Blocarea conturilor de Facebook și Instagram a fost făcută la solicitarea Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.







