[ X ]
Important7 Iunie 2024 06:00

Premierul, despre cazul "INTERPOL": În sfârșit avem rezultate în identificarea și pedepsirea corupților

Prim-ministrul Dorin Recean a comentat schema de corupție investigată de procurorii anticorupție, în cadrul investigației internaționale numită generic “INTERPOL”, informează TRIBUNA.

El a spus că, „Guvernul are toleranță zero față de corupți”.

„De aceea este important acest efort anticorupție, pe care îl promovează Guvernul și Parlamentul, iar efortul de reformare a justiției este unul fundamental.

Având în vedere că am acumulat atâta corupție în ultimii 30 de ani, iată că în sfârșit avem rezultate în identificarea și pedepsirea acestor corupți.

Guvernul are toleranță zero față de corupție și va oferi toate instrumentele necesare organelor de urmărire penală, procuraturii și justiției pentru a identifica și sancționa încălcările din timp.

Ceea ce vreau să menționez aici este că detaliile tehnice pot fi furnizate de organele de urmărire penală sau de procurori. Guvernul, pe de altă parte, va întreprinde toate măsurile necesare pentru a ne asigura că nu există oportunități pentru perpetuarea corupției în sistem”, a spus premierul.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...