[ X ]
Important5 Iunie 2024 12:02

Ziua Internațională a Mediului. Maia Sandu: Ne-am propus să plantăm 145 de mii ha în 10 ani! Să plantăm păduri și să avem grijă de păduri!

De Ziua Internațională a Mediului, șeful statului a venit cu un mesaj în care a menționat că e bine să conștientizăm și să atragem atenția asupra lucrurilor importante, informează TRIBUNA. 

„Un mediu sănătos nu este un lux, este o necesitate vitală și avem consens la nivel de societate că trebuie să creștem suprafețele împădurite. Pădurile înseamnă sănătatea pământului, apei, aerului și sănătatea cetățenilor noștri”, a afirmat Maia Sandu.

Președintele a mulțumit celor peste 6000 de persoane care au participat la campania de împădurire din această primăvară și tuturor celor din anul precedent – silvicultori, muncitori, voluntari, reprezentanți ai comunității ecologiste, tuturor cetățenilor care au grijă de natură. Maia Sandu a subliniat că, în semn de recunoștință, a decis să înmâneze mai multor angajați ai Agenției „Moldsilva” și întreprinderilor silvice medalia „Meritul Civic” pentru contribuția pe care au avut-o la protejarea naturii.

Șeful statului a punctat că în anul 2023 au fost plantate șapte mii de hectare de pădure, mult mai mult decât în trecut și speră să fie continuată împădurirea cu ritmuri accelerate.

„Ne-am propus să plantăm 145 de mii ha în următorii 10 ani! Să plantăm păduri și să avem grijă de păduri!”, a mai specificat șefa statului.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...