[ X ]
Alegeri17 Mai 2024 14:04

Zile numărate până la decizia finală! Igor Dodon: Fie avem un candidat unic la prezidențiale, fie participăm toți, dar...

„În această săptămână ne-am întâlnit cu liderii altor partide de opoziție, și am spus sincer că noi, socialiștii, suntem pregătiți să susținem un candidat unic. În următoarele două săptămâni trebuie să decidem: fie avem un candidat unic, fie participăm toți, dar cu înțelegerea de a nu ne critica unii pe alții, iar în al doilea tur să ne unim în jurul candidatului, care va ajunge acolo” – a declarat Igor Dodon, liderul socialiștilor, în cadrul emisiunii sale online, informează TRIBUNA. 

Potrivit spuselor sale, opoziția are șanse foarte mari să o învingă pe Maia Sandu.

„În interiorul țării ea nu va câștiga, și în diasporă nu totul este în regulă. Ea se bazează pe falsificări cu ajutorul votului prin corespondență, dar cred că diferența de voturi în interiorul țării pentru un reprezentant al opoziției va fi suficientă, pentru a acoperi toate aceste falsificări.

Cel mai important, că există dialog între opoziție, iar acesta este un semnal bun pentru toți. Cred că vom dezvolta o strategie comună și vom merge în conformitate cu ea”, a mai spus liderul socialiștilor.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...