[ X ]
Important17 Mai 2024 16:21

Vlad Bătrîncea a solicitat Comitetului de monitorizare al CoE să efectueze o analiză imparțială a reformelor din Moldova

Vlad Bătrîncea, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, președintele fracțiunii parlamentare BCS, se află la Paris unde participă la ședința Comitetului de Monitorizare al CoE, informează TRIBUNA. 

În cursul examinării draft-ului raportului anual privind respectarea angajamentelor RM fața de Consiliul Europei, Vlad Bătrîncea a rostit un discurs, în cadrul căruia a explicat clar maniera în care actuala guvernare implementează angajamentele pe care și le-a asumat în fața instituțiilor europene. Vicepreședintele Parlamentului a accentuat că, aflându-se sub monitorizarea Consiliului Europei, Republica Moldova s-a angajat să edifice un stat de drept veritabil, asigurând democratizarea și independența instituțiilor justiției, Curții Constituționale, Procuraturii, Audiovizualului, CEC, dar în realitate partidul aflat la guvernare acționează în detrimentul democrației, legislației naționale și internaționale, a statului și a poporului Republicii Moldova.

„Potrivit unui raport recent al OSCE, autoritățile moldovene urmau să depolitizeze CEC în care marea majoritate a membrilor sunt reprezentanți ai partidului de la guvernare. Nu s-a întâmplat. Pe de altă parte actuala guvernare modifică legislația electorală în anul în care urmează să aibă loc alegerile. Acest lucru se face fără a respecta Codul bunelor practici în materie electorală, adoptat de Comisia de la Veneția, iar implementarea selectivă a votului prin corespondență nu face altceva decât să creeze un climat favorabil pentru electoratul de dreapta”.

Vlad Bătrîncea a vorbit, de asemenea, despre Curtea Constituțională a Moldovei care este influențată politic: „Judecătorii acestei instanțe sunt foști avocați ai partidului de la guvernare și personal ai președintelui Sandu. Prin urmare, Curtea Constituțională ia decizii în favoarea partidului aflat la putere”.

În altă ordine de idei, el s-a referit la ignorarea de către guvernare a recomandărilor Comisiei de la Veneția pentru asigurarea independenței sistemului procuraturii: „Prin decizii politice, Parlamentul a schimbat componența Consiliului Suprem al Procurorilor, l-a demis ilegal pe procurorul general, Alexandr Stoianoglo, fapt confirmat de CEDO. Timp de aproximativ 3 ani, Procuratura din Republica Moldova este condusă prin interimat de persoane desemnate de partidul de la guvernare”.

Deputatul socialist a informat oficialii europeni că sistemul de justiție din Moldova, sub conducerea partidului PAS a ajuns la un blocaj total din cauza demisiei unei bune părți a judecătorilor, iar recenta plecare din funcție, din cauza suspiciunilor de corupție, a șefei Comisiei de evaluare externă a procurorilor, Tatiana Răducanu, precum și a numeroaselor scandaluri și concursuri compromise, vorbește despre prăbușirea și eșecul reformei justiției.

În alt context, vicepreședintele Parlamentului și-a exprimat îngrijorarea față de stabilirea unui control politic asupra instituțiilor media din Moldova. ”Canalele TV și site-urile web sunt închise pe baza suspiciunilor, fără nicio hotărâre judecătorească”.

Vlad Bătrîncea a solicitat Comitetului de monitorizare al CoE să efectueze o analiză imparțială a reformelor din Moldova cu reflectarea obiectivă a realității din țara noastră, subliniind că argumentele și evaluările politice nu trebuie să afecteze calitatea reformelor și a democrației în Republica Moldova.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...