Sergiu Mocanu și-a suspendat funcția de președinte al Partidului „Republica Unirii” pentru a nu depune declarația de avere – așa cum cere legea nouă, până la 30 aprilie 2024. Însă, a spus el, aceasta e „pentru o perioadă scurtă”, informează TRIBUNA.
„Mi-am suspendat această calitate – de președinte de partid, împreună cu colegii – membrii Biroului politic, care, de asemenea, trebuie să depună declarațiile. E o formă de protest la legea care ne obligă să depunem declarațiile, care e o aberație. Și cred că va veni timpul când vom râde, dar acum e doar de plâns…”, a declarat el în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
Politicianul a spus că el nici nu poate declara averea – pentru că are conturile sechestrate de mai mulți ani, dar și pentru că legea adoptată recent „e aberantă”.
„Mi-am suspendat oficial pentru scurt timp funcția de președinte, dar rămân lider al partidului”, a precizat el.







