[ X ]
Important13 Aprilie 2024 13:00

(ACUM 1 AN) Noul președinte al PUN 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 13 aprilie 2023.

Boicotul deputaților „Șor”

Deputații fracțiunii Partidului „Șor”, în dimineața zilei, au anunțat că vor boicota ședința din acea zi a Parlamentului, în semn de protest față de sfidarea constantă de către majoritatea parlamentară a inițiativelor din partea opoziției.

Noul președinte al PUN 

Pe portalul Agenției Servicii Publice a apărut o modificare cu referire la conducerea Partidului Unității Naționale. Noul președinte al PUN era Ana Guțu. Anatol Șalaru a anunțat câteva săptămâni mai devreme că va pleca din fruntea partidului.

Confirmarea lui Andrei Spînu 

Fostul ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat că nu are conturi la OCBC Wing Hang Bank Limited din Hong Kong și a primit și confirmare că declarațiile făcute în adresa sa de unele persoane și a unora din structurile de drept sunt falsuri. El a publicat un document în acest sens.

Reacția Procuraturii 

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a comunicat că „declarațiile deputatei Marina Tauber privind pregătirea unor provocări militare în proximitatea regiunii transnistrene nu și-au găsit confirmare”.

Briefingul lui Vladimir Voronin 

Vladimir Voronin, deputat, președinte al PCRM, în cadrul unui briefing de presă, a spus că pedeapsa pentru unionism trebuie introdusă în Codul penal, iar „partidele care îndeamnă la lichidarea statului prin Unire să fie interzise”, și a anunțat că va cere acest lucru în Parlament.

Raport publicat de Curtea de Conturi 

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a publicat raportul Comisiei de disciplină a Curții de Conturi privind rezultatele anchetei de serviciu asupra faptelor angajatei instituției (care a declarat că președintele Curții i-ar fi făcut avansuri sexuale), sesizate ca abateri disciplinare.

Conferința lui Ion Ceban 

În cadrul unei conferințe de presă, Ion Ceban, președintele Mișcării Alternativă Națională, a anunțat că MAN are sediul în subsolul unui bloc de locuit și la moment este în pregătiri pentru mai multe evenimente importante.

Scrisoare semnată de PLDM 

Partidul Liberal Democrat din Moldova a publicat o Scrisoare deschisă către Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu și Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu. În scrisoare, liberal-democrații se refereau la situația din țară și la „atacurile asupra aleșilor locali”.

Anunțul neafiliaților 

Deputații neafiliați Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan au anunțat despre finalizarea pregătirii documentelor pentru înregistrarea unui partid politic.

Briefingul deputaților BCS

Deputații BCS, Grigore Novac și Adrian Lebedinschi au susținut un briefing în cadrul căruia au salutat decizia Curții Constituționale de a declara neconstituționale amendamentele la Codul contravențional, operate de PAS în aprilie 2022, prin care a fost interzisă purtarea panglicii Sf. Gheorghe.

Diplome de la Guvern 

Echipa de specialiști din cadrul instituțiilor responsabile, care a lucrat pentru a reîntoarce Aeroportul Internațional Chișinău în gestiunea statului, a primit Diplome de onoare ale Guvernului. Prim-ministrul Dorin Recean și-a exprimat recunoștința pentru efortul funcționarilor în cadrul unei ceremonii, organizate la Casa Guvernului.

15 ani de închisoare pentru Ilan Șor 

Președinta Maia Sandu, în seara zilei, a venit cu o declaraţie în care s-a referit la decizia Curţii de Apel de a-l condamna pe Ilan Şor la 15 ani privaţiune de libertate. Ea s-a declarat convinsă că Ilan Şor va fi pedepsit pentru furtul miliardului. Cu mesaje similare au venit mai mulți fruntași ai partidului de guvernare. În reacție, Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, a declarat că decizia Curții de Apel era „o răzbunare a regimului pentru mișcarea protestatară” pe care a inițiat-o.

Sugestia lui Vlad Filat

Ex-Premierul Vlad Filat, în contextul deciziei de condamnare a lui Ilan Șor, le-a recomandat celor de la guvernare să nu se mai pronunțe „triumfalist asumându-și această decizie, altfel conferă un caracter politic unei condamnări, dată de justiție”.

Întâlnire la Președinție 

Președintele țării, Maia Sandu a avut o întrevedere cu reprezentanți ai asociațiilor și comunităților rome din RM.

Reuniune trilaterală la București 

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, prim-viceministra de Externe a Ucrainei, Emine Dzhaparova, precum și miniștrii Apărării ai României, Republicii Moldova și Ucrainei, Angel Tîlvăr, Anatolie Nosatîi și Oleksii Reznikov, s-au reunit la București, unde au participat la cea de-a doua ediție a reuniunii trilaterale Republica Moldova-România-Ucraina. Nicu Popescu și Bogdan Aurescu au avut și o întrevedere separată.

Oleg Serebrian, în raionul Basarabeasca 

Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, în calitate de co-președinte al Comisiei mixte interguvernamentale Republica Moldova – Ucraina, a efectuat o vizită de lucru în raionul Basarabeasca.

Atelier pentru membrii CEC 

Membrii și funcționari ai Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova au participat la un atelier de discuții cu reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale a Ucrainei și ai Fundației Internaționale pentru Sisteme Electorale privind experiența Estoniei în utilizarea tehnologiei de vot prin internet.

Modificări în conducerea fracțiunii BCS

Zinaida Greceanîi și-a dat demisia din funcția de președinte al Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Președinte al fracțiunii a devenit Vlad Batrîncea. Anunțul a fost făcut de deputata Zinaida Greceanîi, în cadrul ședinței plenare. Grigore Novac și Constantin Starîş au rămas vicepreședinți ai fracțiunii. Totodată, a fost numit și un alt secretar al Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor – Vladimir Odnostalco, care l-a înlocuit în această funcție pe Vasile Bolea.

Poziție nouă pentru Constantin Starîș 

Parlamentul a modificat componența nominală a unei delegații la organizațiile parlamentare internaționale și la organizațiile parlamentare bilaterale. Potrivit proiectului de hotărâre, votat în cadrul ședinței plenare, deputatul din Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Constantin Starîș, a fost desemnat membru supleant la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Această poziție a fost deținută anterior de deputatul Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Oleg Reidman.

Tradiția socialiștilor 

Tradițional, în ziua de joi din Săptămâna Patimilor, numită și Joia Curată, membrii PSRM și ai „Gărzii Tinere” au participat la diverse activități de salubrizare și amenajare a teritoriului – pe Aleea Veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei din cadrul Cimitirului „Sfântul Lazăr” din Chișinău.

Numărul buletinelor de vot – stabilit 

Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei, în ședință, a stabilit tirajul buletinelor de vot pentru primul tur al alegerilor pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei – 93 451, și pentru funcțiile de deputat în Adunarea Populară, în două circumscripții – 5 314.

Anunțul AUR 

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat că va participa la Adunarea Națională Moldova Europeană din 21 mai.

Critici în adresa puterii 

Igor Munteanu, președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), referindu-se la scandalul din jurul concursului pentru funcția de director al Consiliului de administrație al ANRE, care a fost anulat, după ce Vasile Plămădeală a fost ales câștigător, a declarat că situația creată „trădează un clientelism care se vede de la o poștă și care ilustrează din nou tehnicile prin care noua boierime își asigură accesul la cașcavalul puterii”.

Irina Vlah a vizitat o fabrică 

Irina Vlah, Bașcanul Găgăuziei, la Ceadîr Lunga, a vizitat o fabrică unde se produceau uleiuri din semințe de struguri, semințe de dovleac și nuci.

Evghenia Guțul, susținută de Stas Mihailov

Renumitul interpret rus, Stas Mihailov, și-a manifestat sprijinul pentru candidatul Partidului „Șor” pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, Evghenia Guțul.

sursa: Almanah Politic 2023

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Autorizaţiile de construire: tendinţa se confirmă Acum câteva luni, analizând datele statistice oficiale privind eliberarea autorizaţiilor de construire ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...