[ X ]
Important11 Aprilie 2024 10:30

Parlamentul se convoacă în ședință plenară astăzi și mâine

Ordinea de zi a ședințelor plenare ale Parlamentului din perioada 11-26 aprilie a fost completată de Biroul permanent, informează TRIBUNA. 

Parlamentul urmează să reexamineze proiectul de lege cu privire la Fondul de subvenționare în domeniul mass-media și modificările la Legea cu privire la veterani, urmare a demersurilor Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.

Deputații vor mai dezbate în lectură finală inițiativa legislativă privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar. Pe agenda ședințelor mai figurează pentru examinare în lectura întâi proiectul privind revizuirea hărții judiciare, modificări la Legea privind descentralizarea administrativă, la Legea cu privire la grupurile de acțiune locală, la Legea ocrotirii sănătății și la Legea contabilității și raportării financiare.

De asemenea, Parlamentul urmează să ia act de demisia deputatului Sergiu Lazarencu, încetarea calității de membru al Comisiei Electorale Centrale al lui Alexandr Berlinschii, precum și încetarea calității de membru în Comisia de evaluare externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție al Mariei Giuliana Civinini.

Parlamentul se va convoca în ședință plenară, în această săptămână, joi, 11 aprilie, și vineri, 12 aprilie.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Autorizaţiile de construire: tendinţa se confirmă Acum câteva luni, analizând datele statistice oficiale privind eliberarea autorizaţiilor de construire ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...