TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 27 martie 2023.
Anunțul lui Igor Grosu
Igor Grosu, președintele PAS, a anunţat că formaţiunea pe care o conduce nu va avea un candidat la funcția de Bașcan al Găgăuziei și nici nu va susține vreun candidat în cursa din 30 aprilie.
Agenda Parlamentului – prezentată
Igor Grosu, Președintele Parlamentului, în cadrul unei conferințe de presă, a anunțat agenda Parlamentului pentru următoarele zile, subliniind că săptămâna va fi importantă pentru justiție, deoarece urma să fie votată componența nouă a Consiliului Superior al Magistraturii din rândul non-judecătorilor, desemnați de Parlament, și astfel vor fi deblocate anumite procese din justiție.
Acţiunile lui Vlad Bătrîncea
Vlad Bătrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretar executiv al Partidului Socialiștilor, în cadrul unei conferințe de presă, a făcut apel către colegii din Parlament – să susțină inițiativa de modificare a Constituției prin care să se interzică traseismul politic. Ulterior, Vlad Batrîncea, împreună cu ex-deputatul PSRM, Vladimir Mizdrenco, au avut o întrevedere cu conducerea echipelor din raioanele Râșcani și Drochia.
Marina Tauber, în Găgăuzia
Vicepreședintele Partidului „Șor”, deputatul Marina Tauber, în cadrul unei vizite în UTA Găgăuzia, a vorbit despre planurile formaţiunii de dezvoltare a regiunii prin prisma alegerilor Başcanului.
Mesajul lui Nicu Popescu
Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a venit cu un mesaj cu ocazia Unirii înfăptuită 105 ani în urmă, eveniment care „a însemnat salvarea Moldovei de la război, comunism, dictatură, gulag și teroare, permițându-ne să ne bucurăm de pace și dezvoltare în anii ce au urmat”.
Propunerile lui Ilan Șor
Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, a lansat propuneri de unire împotriva regimului antipopular al Maiei Sandu către toate forțele de opoziție.
Președintele Parlamentului, la Ialoveni
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la ceremonia de dezvelire a busturilor lui Ion Inculeț și al lui Alexandru Marghiloman. Evenimentul a avut loc la Ialoveni, în ziua când se împlineau 105 ani de la unirea Basarabiei cu România. La eveniment au mai fost prezenți deputați din Parlamentul Republicii Moldova, Președintele Camerei Deputaților din Parlamentul României, Ion-Marcel Ciolacu, și reprezentanți ai autorităților publice locale din Republica Moldova și din România.
Parlamentari români, în Republica Moldova
Președintele Parlamentului, Igor Grosu a discutat cu un grup de parlamentari din Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților şi Senatului României pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, precum și din Comisia Comună pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României.
Întâlnire la CEC
Vicepreședintele CEC, Pavel Postica și secretarul CEC, Alexandr Berlinschi, au avut o întrevedere cu directorul de țară al Institutului Național Democratic (NDI) din Moldova, Martin Angeby.
Patronajul Președintelui
De Ziua Mondială a Teatrului și Ziua Unirii Basarabiei cu România, Președinta Maia Sandu a acordat Înaltul Patronaj pentru Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, un proiect cultural de amploare ce urma să se desfășoare la Chișinău în perioada 14-25 septembrie 2023. Un anunț similar a fost făcut de la Cotroceni.
Activităţile Premierului
Prim-ministrul Dorin Recean a participat la Gala Premiilor anuale în domeniul Culturii, ediția 2022. De asemenea, în acea zi, Premierul a avut o întrevedere cu Ambasadorul James White.
Discuţia Veronicăi Sirețeanu cu Kent Logsdon
Ministrul Finanţelor, Veronica Sirețeanu a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon.
Întrevederea Maiei Sandu cu William Massolin
Șefa statului, Maia Sandu a discutat cu William Massolin, care își încheia misiunea de șef al oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova. În aceeași zi, Maia Sandu a vizitat locuitorii comunei Băcioi cu ocazia inaugurării parcului public și a teatrului de vară din localitate.
Solicitarea PNM
De Ziua Unirii Basarabiei cu România, Partidul Național Moldovenesc (PNM) a solicitat redenumirea Parlamentului Republicii Moldova în Sfatul Țării.
PSDE, în sprijinul agricultorilor
Partidul Social Democrat European a cerut Guvernului să întreprindă acțiuni urgente pentru susținerea producătorilor agricoli.
Reforma „Restart” – lansată
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat reforma sistemului de asistență socială „Restart”. La eveniment a participat ministrulMuncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, și deputatul Dan Perciun, președintele Comisiei protecția socială, sănătate și familie a Parlamentului.
Vicepreședintele PSDE, în România
Vicepreședintele PSDE, președintele Organizației Teritoriale PSDE Șoldănești, Svetlana Rotundu, și președintele raionului Glodeni, Ion Cojocari, au participat la ceremonia dedicată împlinirii a 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România, organizată în comuna Bucov, județul Prahova, România.
Partidul lui Ludovic Orban, la Chișinău
De Ziua Unirii, Partidul Forța Dreptei al fostului Prim-ministru al României, Ludovic Orban, a instituit la Chișinău organizația „Basarabia”, ce avea menirea să-i unească pe toți cei care împărtășeau valorile europene și simţeau românește.
sursa: Almanah Politic 2023







