Deputatul Vadim Fotescu, în cadrul ședinței plenare de astăzi, a solicitat audierea ministrului Apărării, Anatolii Nosatii, ministrului Afacerilor Interne, Adrian Efros, și șefului Serviciului de Informații și Securitate al țării, Alexandru Musteață, pentru a oferi explicații în legătură cu explozia elicopterului din Tiraspol, care a avut loc la 17 martie 2024, însă, inițiativa a fost respinsă de majoritatea parlamentară, informează TRIBUNA.
Vadim Fotescu a subliniat faptul că este inadmisibilă antrenarea țării în conflicte armate. El a cerut autorităților să aibă grijă de securitatea concetățenilor – inclusiv a celor din Transnistria.
„Constatăm cu toții că, în lipsa oricărei investigații, înalții oficiali trag concluzii și califică totul drept provocare și chiar înscenare! Aceasta este neglijență și societatea moldovenească trebuie să știe că nu se lasă antrenată într-un conflict militar!” – a declarat deputatul.







