[ X ]
Important16 Martie 2024 07:20

Opinie: Luna de miere dintre Bruxelles și Chișinău a luat sfârșit, iar guvernarea PAS va trebui să demonstreze că justiția e independentă

„Uniunea Europeană tocmai a confirmat că aderarea Republicii Moldova la blocul comunitar nu se va produce pentru ochi frumoși sau declarații siropoase. Un document al Comisiei Europene arată foarte clar că procesul de aderare va fi condiționat strict de respectarea statului de drept, independența justiției și lupta împotriva corupției, în caz contrar negocierile pot fi blocate” – a constatat Iurie Ciocan, președintele filialei PSD România în Republica Moldova, informează TRIBUNA.

El a spus că e limpede ce înseamnă acest lucru: Uniunea Europeană revine la normalitate în raport cu R.Moldova. Luna de miere dintre Bruxelles și Chișinău a luat sfârșit, iar guvernarea PAS va trebui să demonstreze prin fapte, nu prin vorbe goale, că justiția este independentă și că este respectat statul de drept.

„Grea încercare pentru puterea politică de la Chișinău. De acum înainte îi va fi extrem de greu să vândă iluzii că totul merge strună. Reforma justiției, bună guvernare, respectarea drepturilor fundamentale, separația puterilor și chestiunile legate de reforma administrației publice locale vor deveni criteriile care vor sta la baza evaluării performanțelor și avansarea ulterioară pe calea aderării la UE.

Semnalele sunt clare, zarurile au fost aruncate, iar PAS trebuie să înțeleagă un lucru extrem de important: sprijinul UE nu va mai fi pentru o guvernare care va vorbi frumos despre valorile europene, ci pentru o guvernare care va respecta întocmai aceste valori”, a mai spus politicianul.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...