[ X ]
Important10 Martie 2024 12:00

(ACUM 1 AN) PNM - înregistrat 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 10 martie 2023.

Întâlniri la Guvern 

Prim-ministrul Dorin Recean a avut întrevederi cu membrii delegației Fondului Monetar Internațional, condusă de directorul Departamentului european, Alfred Kammer, și cu reprezentanții Asociației „Forța fermierilor”.

Conferința lui Dumitru Alaiba 

Viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a vorbit despre un nou pachet de reglementări legislative.

Decizia conducerii PSRM

Comitetul Executiv al PSRM a decis să acorde susținere politică candidatului independent Grigore Uzun la funcția de Bașcan al UTA Găgăuzia. Decizia Comitetului Executiv a fost aprobată de majoritatea membrilor Consiliului Republican. Totodată, PSRM a comunicat că susținerea unui alt candidat decât Uzun era decizia unui singur deputat – Vasile Bolea, care nu era aprobată de echipă, și îi solicita lui Vasile Bolea „să respecte hotărârea colegilor”.

Întâlnirea lui Nicu Popescu cu Roelof van Ees

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu s-a întâlnit cu Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, cu reşedința la București, Roelof van Ees, cu prilejul încheierii misiunii sale diplomatice.

Opinia Comisiei de la Veneția 

Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), în cadrul celei de-a 134-a sesiuni plenare, a aprobat opinia comună asupra proiectelor de legi privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova și privind activitatea contrainformativă și activitatea informativă externă. Alexandru Musteața, director al SIS, prezent la ședința organului consultativ al Consiliului Europei, a expus argumentele instituției referitor la proiectele de legi și a avut un schimb de opinii cu membrii Comisiei.

Comentariul lui Virgiliu Pâslariuc 

Deputatul PAS, Virgiliu Pâslariuc, a venit cu unele comentarii privind informațiile apărute în spațiul public precum că clădirea Bibliotecii Naționale urma să fie transmisă Mitropoliei Basarabiei. El a spus că nu era vorba despre „o retrocedare, dar de un gest de bunăvoinţă faţă de Biserica Ortodoxă Română şi Mitropolia Basarabiei din partea statului Republica Moldova”.

Discuţia Anei Revenco cu Mircea Geoană 

Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco a avut o întrevedere oficială, la Bruxelles, cu Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Ședință în dosarul lui Ilan Șor 

S-a desfășurat ședința de judecată în cadrul căreia avocații lui Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, au finalizat etapa de prezentare a probelor întru susținerea apelurilor sale.

Flashmob al Mișcării Pentru Popor 

Zeci de oameni, care făceau parte din Mișcarea Pentru Popor, au organizat, în fața Ministerului Afacerilor Interne, un flashmob, în cadrul căruia au cerut polițiștilor să nu îngrădească dreptul universal al cetățenilor de a protesta pașnic.

Întrevederea Tatianei Cunețchi cu Marian Lupu 

Președinta Comisiei de control al finanțelor publice a Parlamentului, Tatiana Cunețchi a avut o întrevedere cu președintele Curții de Conturi, Marian Lupu.

PAS – membru asociat al PPE 

Partidul Acțiune și Solidaritate a devenit membru asociat al Partidului Popular European (PPE). Ca membru asociat, PAS obținea dreptul de a vota în interiorul PPE, de a face parte din toate structurile partidului și de a participa la adoptarea deciziilor importante ale celei mai mari familii politice europene.

Igor Grosu, în raionul Hâncești 

Președintele Parlamentului, Igor Grosu a fost într-o vizită de lucru în raionul Hâncești, unde s-a întâlnit cu oamenii din satele Caracui, Sărata Galbenă și Obileni.

Deputate, la Comrat 

Subiectul rolului femeilor în politică a fost abordat de către deputatele Maria Pancu, Angela Munteanu-Pojoga și Natalia Davidovici în cadrul unei întâlniri cu femeile din Comrat.

Suport din partea SUA 

„Administraţia Preşedintelui american Joe Biden va oferi Republicii Moldova 300 de milioane de dolari ca asistenţă în sectorul energetic şi va împărtăşi informaţii cu această ţară pe care Rusia încearcă să o destabilizeze” – a anunţat Casa Albă.

Anunțul lui Dinu Plîngău 

Liderul Partidului Politic Platforma DA, Dinu Plîngău, în cadrul unui live pe Facebook, a anunțat că, la 13 martie, va expedia o scrisoare în adresa ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, să pună în aplicare toate instrumentele necesare pentru suspendarea activității Partidului „Șor”.

Solicitările Tiraspolului 

Tiraspolul a transmis solicitări oficiale către ONU, Ambasada Ucrainei și participanţii la formatul 5+2, după „atentatul terorist” eșuat. Potrivit presei din stânga Nistrului, în adresarea către partea ucraineană, se cerea implicarea și oferirea de sprijin în investigarea cazului.

Interpelarea lui Gheorghe Cavcaliuc

Gheorghe Cavcaliuc, președintele PACE, a declarat că a primit răspuns de la Procuratură la interpelarea, făcută în februarie, despre o investigație penală care l-ar fi vizat pe Andrei Spînu, din aprilie 2022, legată de prețul gazului și o sumă a prejudiciilor de 47 mil. dolari: „Andrei Spînu trebuie să-și pregătească rucsacul, să meargă degrabă la pușcărie pentru furt și spălarea banilor furați de la moldoveni, prin tarife la gaz”. De cealaltă parte, Andrei Spînu a spus că este o minciună și că mesajul său rămâne același pentru Cavcaliuc – „vino acasă și discută cu procuratura”.

PNM – înregistrat 

Partidul Național Moldovenesc (PNM) a fost înregistrat în registrul partidelor politice din Republica Moldova, cu numărul 75. Formațiunea era condusă de Dragoș Galbur și avea 1075 de membri.

sursa: Almanah Politic 2023

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Autorizaţiile de construire: tendinţa se confirmă Acum câteva luni, analizând datele statistice oficiale privind eliberarea autorizaţiilor de construire ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...