Premierul Dorin Recean a comentat anunțul ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, precum că pensia va fi indexată, de la 1 aprilie curent, cu 4,2%, informează TRIBUNA.
Oficialul, în cadrul emisiunii “În profunzime” de la Pro TV, a declarat că, acesta e primul calcul făcut în baza legii.
“Acesta e primul calcul făcut de ministrul Buzu. Până la sfârșitul lui februarie vom face calcuele și vom anunța care e creșterea efectivă. Acesta e primul calcul făcut, dar nu e o cifră finală”, a explicat Dorin Recean.
Precizăm că, potrivit legii, pensiile sunt indexate la 1 aprilie cu rata inflației înregistrată la finalul anului trecut. Indexarea are loc pentru a racorda valoarea pensiilor la creșterea prețurilor.







