Jurnalistul Victor Nichituș afirmă că din declarațiile recente ale șefului statului, Maia Sandu, este clar că referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană va avea loc, indiferent de opiniile altor partide, dar și că se dorește desfășurarea acestuia în ziua primului tur al alegerilor prezidențiale pentru a avea o prezență înaltă, informează TRIBUNA.
El a notat că, analiza statistică a ratei de participare la primul tur al alegerilor prezidențiale arată că o scădere a interesului cetățenilor de participare la vot: 68,13 la sută în 1996, 50,95 la sută în 2016, 48,54 la sută la 1 noiembrie 2020.
La fel de probabil – a mai spus Victor Nichituș – este faptul că răspunsul opoziției politice moldovenești va fi cel de boicotare, discretă, a referendumului pro-european.
„Partidele de opoziție își vor îndemna simpatizanții să participe la alegeri dar să nu ridice buletinul de vot dedicat referendumului. Adică, în Uniunea Europeană, dar fără Maia Sandu”, a conchis jurnalistul.







