Omul acestei săptămâni este Cristina Gherasimov, care a fost desemnată ministru pentru Afaceri Europene și negociator-șef al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană (UE), informează TRIBUNA.
„Accept această imensă răspundere știind că eu, dar și fiecare dintre noi, avem datoria să valorificăm această oportunitate istorică de a schimba în bine viața cetățenilor țării noastre, prin ancorarea fermă a Republicii Moldova în familia țărilor libere, puternice și prospere de pe continentul european.
Urmează ani în care este nevoie să ne unim eforturile și capacitățile ca să ne atingem obiectivul comun – Moldova Europeană. De contribuția fiecăruia dintre noi va depinde cât de repede vom reuși. Sunt sigură că, într-un parteneriat strâns cu Președinta Maia Sandu, alături de colegii din echipa de la Guvern și din Parlament, vom parcurge cu succes procesul de negociere”, a declarat ea, după ce a fost desemnată.
Cristina Gherasimov a mai spus că se bazează, totodată, pe sprijinul primarilor, al antreprenorilor, al colegilor din societatea civilă și din sfera academică – pentru că integrarea europeană este un proiect al întregii societăți, în care se regăsesc așteptările și aspirațiile tuturor.
TRIBUNA precizează: Cristina Gherasimov a absolvit Facultatea de Relații Internaționale din cadrul Universității de Stat din Moldova (2002-2007). A făcut masterat în Studii Internaționale și Europene Avansate la Institutul European pentru Studii Internaționale Avansate, Nisa, Franța și Berlin, Germania (2008-2009) și masterat în relații internaționale la Universitatea Wroclaw din Polonia (2009-2011). A făcut doctoratul în Științe Politice la Universitatea Rutgers – New Brunswick, New Jersey, SUA. Și-a început cariera în 2006 în calitate de asistent de proiect la Biroul Comisiei Naționale UNESCO, Chișinău, Moldova. După 2 luni, în 2006, a trecut în funcția de director executiv al Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Studenților și Tinerilor „ASIST”, până în 2010. Totodată, în perioada 2008-2010, a activat la: Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale IDIS „Viitorul”, Ministerul Educației și Tineretului și Biroul Băncii Mondiale în Moldova și a mers într-un program la Open Society Institute, New York. În perioada 2013-2017 a activat în calitate de cercetător și lector la universități din SUA, Marea Britanie, Germania, Elveția. În perioada 2017-2020 a deținut joburi în cadrul unor organizații din Marea Britanie, Irlanda și Germania. În perioada ianuarie-octombrie 2021 a fost consilier prezidențial în domeniul politicii externe. Ulterior, a fost secretar general al Administrației Prezidențiale a Republicii Moldova până în ianuarie 2023, când a revenit în funcția de consilier pe politică externă și integrarea europeană al Președintelui. A fost numită secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene pe 5 decembrie 2023. S-a născut la 29 ianuarie 1984. Cunoaște limbile: română (limba maternă), engleză (fluent), rusă (foarte bine), franceză (intermediar), germană (începător).
URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM!







