TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 12 ianuarie 2023.
Anunţ privind Reuniunea CPE
Președinția a anunțat că, Reuniunea Comunității Politice Europene (CPE) va avea loc pe data de 1 iunie 2023, la Chișinău. O invitație oficială în acest sens a fost semnată de Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și Președintele Consiliului European, Charles Michel, și a fost expediată șefilor de stat și de guvern ale țărilor participante. La eveniment erau așteptați 47 de președinți și șefi de guverne, precum și conducătorii Uniunii Europene.
Demers al PA – admis
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a admis demersul Procuraturii Anticorupție (PA) în cauza ex-deputatului Veaceslav Platon, acuzat de spălarea de bani, infracțiune prevăzută de art. 243 alin. 3 lit. b) Cod Penal, prin care a fost solicitat transferul la contul Trezorerial al ARBI, a mijloacelor bănești în sumă de 268 054 638,19 lei, ce rezultă din tranzacția de vânzarea-cumpărarea a 63,89% din acțiunile BC ,,Moldindconbank” SA deținute pe contul bancar al aceleiași instituții financiare. Anterior, asupra mijloacelor bănești respective, a fost aplicat sechestru de către procurori, care ulterior a fost autorizat de către Judecătoria Chișinău sediul Ciocana. La fel, instanța, în aceeași cauză penală a pronunțat încheierea prin care a respins cererile lui Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, privind recunoașterea lui în calitate de parte vătămată și partea civilă.
Solicitare către autoritățile centrale
Ion Ceban, primarul capitalei, în contextul numeroaselor accidente rutiere cu implicarea pietonilor – din ultima perioadă, a declarat că Primăria insistă și solicită „să fie luate decizii radicale la nivel central pentru acei șoferi, dar și pietoni care nu respectă regulile circulației rutiere”, dar și că instituția este deschisă pentru a acorda tot suportul poliției pentru a fi organizate campanii de informare atât în diverse instituții, cât și în școli și grădinițe cu privire la siguranța în traficul rutier.
Declarațiile lui Igor Dodon
Ex-Președintele Igor Dodon a făcut o serie de declarații „la început de an politic”, menționând că „după un an plin de provocări, probleme sociale, economice, subjugarea justiției, a procuraturii și represalii împotriva oponenților, lichidarea presei independente şi instaurarea dictaturii în Republica Moldova, majoritatea cetățenilor privesc cu groază la perspectivele anului 2023”.
Comentariul lui Ilan Șor
Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, a comentat ultimele demisii de la Guvern și Președinție, afirmând că „le-a mirosit a fum, iar acum dau bir cu fugiții”.
Precizare privind publicitatea politică
Comisia Electorală Centrală a comunicat că, activitățile de promovare și publicitate politică sunt realizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 62 din 17.03.2022 cu privire la publicitate, intrate în vigoare la 08.01.2023, și ale Codului electoral nr.325 din 08.12.2022, intrat în vigoare la 01.01.2023. Instituția a venit cu unele explicații.
Şedinţă prezidată de Natalia Gavrilița
Prim-ministrul Natalia Gavrilița a prezidat o ședință a Grupului de lucru pentru reformarea cadrului de reglementare a activității de întreprinzător, dedicată controalelor de stat și sistemului de sancțiuni pentru agenții economici.
Maia Sandu, în raionul Strășeni
Șeful statului, Maia Sandu a fost într-o vizită în raionul Strășeni și a vorbit cu oamenii din Vorniceni, Scoreni, și Cojușna despre problemele localităților, despre eforturile care se făceau pentru a depăși crizele provocate de războiul din Ucraina, precum și despre planurile de integrare europeană.
Acuzații în adresa guvernării
Vicepreședinta Partidului Acasă Construim Europa responsabilă de diasporă, Valentina Geamănă, a lansat acuzații în adresa partidului de guvernare, precum că i se pun bețe în roate, dorind să o lase fără Centrul de plasament destinat femeilor, victime ale violenței în familie, dar și bătrânilor rămași singuri.
sursa: Almanah Politic 2023







