TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 8 decembrie 2022.
15 ani de PLDM
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a marcat 15 de ani de la constituire.
Membru nou la CEC
Parlamentul a numit-o pe Dana Munteanu în funcția de membru al CEC „pentru durata neexpirată a mandatului predecesorului său, desemnat de Parlament”.
Decizie în favoarea Alei Nemerenco
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco a comunicat că, Curtea de Apel a menținut în vigoare decizia Judecătoriei Centru, pe care deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Alla Darovannaia a contestat-o. Astfel, a rămas în vigoare decizia primei instanțe care o obligă pe Darovannaia să-și exprime scuzele public pentru declaraţia că diploma de masterat a ministrului ar fi falsă.
Dumitru Alaiba, la Bruxelles
În cadrul vizitei sale la Bruxelles, ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, a avut întrevederi cu: Maive Rute, director general adjunct al Comisiei Europene pentru Piața Internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri; mai mulți parlamentari europeni – Bernd Lange, președintele Comisiei pentru comerț internațional, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților; Iuliu Winkler, vicepreședintele Comisiei pentru comerț internațional, Grupul Partidului Popular European; cu Dacian Cioloș, Grupul Renew Europe, membru al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală.
Discuţia Nataliei Gavrilița cu Volker Turk
Progresele obținute de Republica Moldova în promovarea drepturilor omului au fost discutate în cadrul unei întrevederi dintre Prim-ministrul Natalia Gavrilița și Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk.
Nicu Popescu, la Istanbul
Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere, la Istanbul, cu omologul său turc, Mevlüt Çavușoğlu. De asemenea, a discutat cu Mahmut Asmalı, președintele asociației industriașilor și oamenilor de afaceri independenți MÜSİAD, dar și cu secretarul general al Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, Ambasadorul Lazăr Comănescu.
Întâlnirea lui Kent Logsdon şi Scott Hocklander cu Ion Ceban
Ambasadorul SUA, Kent Logsdon și Directorul Misiunii USAID, Scott Hocklander s-au întâlnit cu primarul capitalei, Ion Ceban, pentru a discuta despre cooperarea continuă cu autoritățile municipale, inclusiv proiectele USAID de îmbunătățire a urbanismului și achizițiilor publice.
Codul electoral – în lectură finală
Parlamentul a adoptat, în lectură finală, Codul electoral al Republicii Moldova. Totodată, deputații au votat în lectura a doua Legea pentru modificarea unor acte normative (cadrul electoral conex).
Conferința lui Alexandr Stoianoglo
Alexandr Stoianoglo, procuror general suspendat al Republicii Moldova, în cadrul unei conferințe de presă, și-a prezentat poziția cu privire la scurgerile de informații din ultima perioadă în care a fost vizat și el. De asemenea, el a cerut demisia ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco.
Discuţia lui Mihail Popșoi cu David Price
Vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, s-a întâlnit, la Washington, cu Președintele Parteneriatului pentru Democrație din cadrul Camerei Reprezentanților a Congresului SUA, David Price.
Igor Dodon, la Ungheni
Ex-Președintele țării, Igor Dodon a fost la Ungheni, unde a discutat cu sute de oameni.
Întrevederile Maiei Sandu
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit, în SUA, cu: Secretarul General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić; congresmenii David Price și August Pfluger; Erna Solberg, ex-Premier al Norvegiei, lider al Partidului Conservator din această țară. Maia Sandu, de asemenea, a participat la Forumul Uniunii Democrate Internaționale și la un eveniment organizat de Institutul Republican Internațional.
Discuţia lui Oleg Vasnețov cu reprezentanţii Tiraspolului
Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov, s-a întâlnit cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski și așa-zisul ministru de externe, Vitalii Ignatiev. Printre subiectele abordate a fost și relația dintre Rusia și Transnistria.
sursa: Almanah Politic 2022







