[ X ]
Important5 Decembrie 2023 06:56

Decizie unanimă... după discuția cu șeful statului! Fermierii revin astăzi în PMAN și vor face marșuri cu tehnica agricolă

Asociația Forța Fermierilor a anunțat că, fermierii revin de astăzi în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), unde este tehnica agricolă, și reiau acțiunea de protest, informează TRIBUNA.

„În urma discuțiilor (n.r. – inclusiv cu șeful statului) de azi fermierii din păcate nu au obținut nimic concret în privința realizării  revendicărilor noastre. Noi am auzit recent de la ministru al agriculturii că propunerile noastre sunt respinse, însă nu am văzut nic măcar o soluție de alternativă privind salvarea fermierilor micro, mici și mijlocii de faliment cu realizare urgentă. Pentru agricultorii acum fiecare zi contează. Fiecare zi îi apropie de executare din partea creditorilor., care tot mai mult fac presiuni” – se menționează în declarația de aseară a fermierilor.

Astfel, Consiliul Asociației Forța Fermierilor a decis unanim ca agricultorii revin astăzi, 5 decembrie, în PMAN și vor efectua marșuri declarate cu tehnica agricolă, începând cu orele 10.30.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM!

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...