Tot mai mult cred că ne-am rătăcit.
Mai mulți ani în urmă am renunțat la niște valori și principii de-ale părinților și buneilor, care îi ajutau pe dânșii să se înțeleagă și să se ajute. Am considerat învechită cultura lor socială și nepotrivită pentru timpurile noastre.
Dar singuri nu am construit o altă cultură socială. Vidul de cultură l-am umplut cu indecență și indiferență.
Așa și trăim: tot mai mult în minciună și dezmăț, decât omenește.
Se răspândesc niște deprinderi sociale periculoase.
Am deprins să vorbim mult, și foarte puțin să răspundem de cele spuse.
Am deprins să cerem mult, și să oferim puțin.
Am deprins să consumăm tone de minciuni și să judecăm alți oameni. Și nu vrem să învățăm și să gândim.
Mihail Zhvanetsky a spus: “Când nu ai creier, oriunde nu mergi – mergi înainte. Când nu ai creier, te miști mai mult – pentru că îți trebuie și încolo, și încoace. Când nu ai creier – nu știi unde-ți trebuie, de asta îți trebuie peste tot.”
Tot Zhvanetsky a spus că nu poți avea suflet, dacă nu ai creier.
Sufletul înseamnă gânduri, idei, valori – or astea pot exista numai în creier. Creierul e cuibul sufletului.
Și dacă gândurile, ideile și valorile sunt răutăcioase și agresive, egoiste și mincinoase – atunci sufletul nu are cum fi altfel.
Azi poporul Republicii Moldova e dezbinat. Oamenii nu se cred reciproc, nu se respectă și nu se ajută. Majoritatea moldovenilor nu cred în Moldova și în viitorul ei.
Tinerii și adolescenții nu visează să trăiască în Moldova, ei visează să plece.
Tot mai mulți moldoveni maturi își fac planuri să plece, și curând vor munci pentru dezvoltarea altor țări.
De fiecare dată când merg la părinți, observ cu tristețe că Moldova îmbătrânește și se depopulează.
Avem nevoie de o schimbare internă.
O țară e puternică când oamenii își leagă viitorul de ea.
Trebuie să ne unim și să muncim împreună la proiecte, pe care le acceptăm cu toții.
Trebuie să ne unim pentru a construi un viitor mai bun generațiilor următoare.
Trebuie să ne unim ca să lăsăm copiilor noștri o moștenire mai bună.
Un popor mai unit. O economie mai dezvoltată și mai competitivă. O țară cu mai puține datorii publice și mai multe oportunități de realizare personală.
Avem nevoie de idei care ne unesc și ne fac să simțim că avem nevoie unii de alții.
Vadim Ceban, șeful „Moldovagaz”







