Și în acest an Primăria Chişinău pregăteşte un program frumos pentru sărbătorile de iarnă. Despre aceasta a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban, informează TRIBUNA.
„Vom amenaja orașul, vom decora sectoarele cu luminițele şi vom organiza târguri tematice, dar și spectacole.
Vin și cu un apel către agenții economici, ca și în anii precedenți să decoreze acele clădiri, spaţii pe care le dețin.
Mă bucur că din primul an al primului mandat am optat pentru procurarea și nu închirierea decorațiunilor. Astfel an de an am completat stocurile, și le avem în cadrul Primăriei Chișinău”, a declarat oficialul.
Ion Ceban a precizat că, startul sărbătorilor de iarnă, dar și inaugurarea Pomului de Crăciun în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) va fi dat pe 23 decembrie. Tot atunci va fi conectat iluminatul decorativ în tot orașul. Evenimentul dedicat inaugurării va cuprinde un spectacol muzical-artistic, cu tematică de sărbători. Printre invitații speciali este Ștefan Bănică Junior din România.
„La fel ca în fiecare an vom amenaja târguri unde vor putea fi găsite obiecte de meșteșugărit și artizanat tradițional, suvenire, jucării, dar și produse alimentare ale producătorilor autohtoni.
Nu va lipsi în PMAN nici Căsuța lui Moș Crăciun și multe alte zone de distracții pentru cei mici. La fel vor fi decorate cu luminițe și mai multe unități ale transportului public. Mulţumesc partenerilor care se alătură în fiecare an pentru a fi parte a acestor evenimente. La fel, spectacole muzical-artistice vor fi organizate și pe 31 decembrie, în noaptea de Revelion, dar și pe 6 decembrie. Multe alte evenimente vor fi organizate în toate sectoarele capitalei. Programul integral este acum coordonat şi va fi făcut public”, a relatat edilul.
Primarul a mai spus că, în această perioadă vin la Chișinău sute de mii de vizitatori din toată țara, oaspeți de peste hotare, dar cel mai frumos este că revin acasă de sărbători conaționalii noștri.
„Sărbătorile de Crăciun ne unesc, de aceea în această perioadă trebuie să ştim să iertăm şi să ne consolidăm pentru a le petrece frumos și în pace acasă, în sânul familiei.
Sper ca feeria sărbătorilor de iarna să fie de bun augur pentru chişinăuieni şi oaspeţii capitalei”, a subliniat Ion Ceban.







