[ X ]
Important21 Noiembrie 2023 09:00

(ACUM 1 AN) 25 de ani ai CEC

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 21 noiembrie 2022.

25 de ani ai CEC

Comisia Electorală Centrală a marcat 25 de ani de activitate permanentă. În contextul aniversării, CEC a organizat mai multe activități, printre care şi conferința internațională „Reforma electorală – pilon al consolidării democrației participative”.

Avertismentul lui Ilan Șor 

Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, într-o postare pe Facebook, a atenționat că „guvernarea PAS a pregătit o nouă operațiune specială de sărăcire a cetățenilor. El a spus că, după ce 70% din populație a fost jecmănită prin majorare de tarife și prețuri, Maia Sandu și guvernul său au decis să-i lase fără bani și pe ceilalți. Mai exact, din anul viitor, rata de impozitare a depozitelor bancare ale persoanelor fizice nu va mai fi de 3%, ci va fi majorată până la 12%.

Dezbateri la Parlament 

Conceptul proiectului de modificare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și a Legii privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor a fost supus dezbaterilor publice la Parlament – pe platforma Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.

Parlamentul a găzduit o ședință

Parlamentul a găzduit o ședință în cadrul căreia a fost prezentată Metodologia privind combaterea și prevenirea bullying-ului. Evenimentul a fost organizat de către deputata Angela Munteanu-Pojoga, care este și autorul inițiativei legislative prin care a fost reglementată noțiunea de „bullying”. La ședință au mai participat reprezentanți ai Ministerului Educației, Avocata poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, pedagogi și reprezentanți ai societății civile.

Igor Grosu a discutat cu deputații croați 

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu delegația Comisiei pentru afaceri europene din cadrul Parlamentului Republicii Croației, condusă de Domagoj Hajdukovic. Ulterior, a participat la aniversarea a 25 de ani ai CEC.

Președintele – la Paris 

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Paris, i-a salutat pe participanții la cea de-a treia reuniune a Platformei de Sprijin pentru Moldova, organizată la Paris. Totodată, a avut întrevederi cu: Yaël Braun-Pivet, Președinta Adunării Naționale a Republicii Franceze, și cu un grup de deputați ai forului legislativ francez; Comisarul European pentru Extindere și Vecinătate, Olivér Várhelyi, și cu directoarea generală adjunctă a Direcției generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea din cadrul Comisiei Europene, Katarína Mathernová; mai mulți oameni de afaceri francezi, membri ai Consiliului companiilor Franța-Moldova; directorul general al Agenției Franceze de Dezvoltare, Rémy Rioux. În delegația condusă de șeful statului la Paris mai erau: vicepremierii Nicu Popescu și Andrei Spînu; miniștrii Ana Revenco, Sergiu Litvinenco, Dumitru Budianschi și Marcel Spatari; secretarul general al Guvernului – Dumitru Udrea.

Natalia Gavrilița, la lansarea proiectelor în învățământ 

La evenimentul de lansare a proiectelor investiționale în universități și colegii pedagogice, selectate în cadrul proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, au participat Prim-ministrul Natalia Gavrilița, ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, rectori ai universităților și directori de colegii.

Întâlnirile Irinei Vlah 

Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah a avut întrevederi cu Sandor Szabo, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ungariei în Republica Moldova, și cu Bea Ferenci, șeful Oficiului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului în Republica Moldova.

Declarația lui Nicu Popescu 

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a transmis o declarație după finalizarea Platformei de sprijin a Republicii Moldova, menționând: „Grație Platformei de sprijin putem vorbi despre planuri de viitor ale țării noastre, despre un viitor în marea familie a democrațiilor europene”.

54,5% pentru Poliția Municipală 

Potrivit unui sondajul efectuat de compania iData și finanțat de programul Bugetul Civil al Primăriei municipiului Chișinău, 54,5% din locuitorii municipiului susțineau crearea Poliției Municipale în locul Poliției care se supune autorităților centrale. 25,2% nu erau de acord cu această idee, iar 20,4% nu au răspuns.

Conferința companiei Avia Invest

Compania Avia Invest, în cadrul unei conferințe de presă, a acuzat „abuzuri fără precedent din partea judecătorilor Curții de Apel Chișinău”, care examinau dosarul privind rezilierea contractului de concesionare a aeroportului din Chișinău.

Declarația Președintelui Franței 

„Republica Moldova va primi 100 milioane de euro pentru a face față crizei energetice și a refugiaților” – declarația a fost făcută de Președintele francez, Emmanuel Macron, la cea de-a treia reuniune a Platformei de Sprijin pentru Moldova de la Paris.

sursa: Almanah Politic 2022 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...