[ X ]
Breaking news15 Noiembrie 2023 06:00

Partidul Democrat din Moldova ar putea fi restabilit 

Partidul Democrat din Moldova (PDM) ar putea fi restabilit. Despre aceasta a lăsat să se înțeleagă Dumitru Diacov, fost Președinte al Parlamentului, fost președinte al Partidului Democrat din Moldova, care în noiembrie 2022 a fost redenumit în Partidul Social Democrat European, informează TRIBUNA.

Dumitru Diacov, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, a spus că, n-a putut fi indiferent și întâi le-a spus doritorilor să se adune să vadă câți sunt și să restabilească formațiunea democrată.

„Am trimis pe cineva la Agenția Servicii Publice, a fost o doamnă… și acolo ni s-a spus că PDM poate fi înregistrat doar peste 2 ani de la radierea partidului. Este o normă deocheată, dar nu poate fi înregistrat până în decembrie 2024…”, a explicat fostul deputat.

El a mai spus că-l doare sufletul pentru ceea ce s-a întâmplat cu fostul PDM.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM

 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...