TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 14 noiembrie 2022.
Precizări privind ședința de la Președinție
Partidul Acțiune și Solidaritate, în contextul informațiilor apărute în presă, a anunțat că, în ziua anterioară, a avut loc o ședință a deputaților din majoritatea parlamentară cu Președintele Republicii Moldova și cu Prim-ministrul, în cadrul căreia s-a discutat despre criza energetică, încercările „grupării hoției și războiului de a crea haos în țară”, precum și despre modul în care poate fi îmbunătățită performanța unor ministere.
Vladimir Andronachi – învinuit
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunțat atribuirea statului de învinuit pentru un fost deputat – Vladimir Andronachi, în dosarul denumit generic „Consulatul Moldovei la Odesa”.
Declarații privind rezilierea contractului cu „Gazprom”
În contextul în care deputatul guvernării, Dumitru Alaiba, a scris că Republica Moldova ar putea spune „la revedere” companiei „Gazprom” din 2023, șeful „Moldovagaz”, Vadim Ceban a venit cu unele precizări, menționând că, contractul în vigoare dintre „Moldovagaz” și „Gazprom” privind livrarea de gaze naturale a fost semnat pentru 5 ani și rezilierea era posibilă doar în anumite condiții. Ulterior, Dumitru Alaiba a spus că n-a fost înțeles corect.
Cerere împotriva Republicii Moldova
KomaksAvia Airport Invest a depus cerere de apel la Curtea de Apel Suedeză, cu referire la hotărârea arbitrală din 3 august 2022 la procesul împotriva Republicii Moldova. Avocații companiei au menționat că au prezentat dovezi ale unei decizii arbitrale superficiale și ilegale bazate pe ipoteze și aspecte politice evidente ale acestei dispute.
Declarația socialiștilor
Partidul Socialiștilor, într-o declarație, a constatat că, ședința din seara zilei anterioare a miniștrilor și deputaților partidului de la guvernare PAS, care a avut loc la sediul Președinției, în ciuda tuturor declarațiilor șefului statului despre transparență și echidistanță, a demonstrat încă o dată cât de profundă este criza din interiorul guvernării, a partidului de la guvernare, dar și că, încă o dată, confirmă frica pe care o au cei din PAS față de propriul popor și opinia publică.
Întâlnire la Preşedinţie
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu președintele NDI (Institutul Democratic Național), Derek Mitchell, însoțit de directoarea regională pentru Eurasia, Eva Busza și de reprezentanții locali ai organizației.
Irina Vlah a discutat cu Kent D. Logsdon
Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah a avut o întâlnire de lucru cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Kent D. Logsdon.
Ședință la Guvern
Înainte de cea de-a III-a Conferință ministerială în cadrul Platformei de sprijin a Republicii Moldova, la Guvern a avut loc ședința grupului de lucru pentru reforma administrației publice și managementul finanțelor publice, prezidată de Secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea și co-prezidată de reprezentanții ambasadelor Suediei și Olandei și organizată cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Masa rotundă cu tema „Alegeri libere și Codul Electoral”
Platforma „Agenda Comună” a organizat masa rotundă cu tema „Alegeri libere și Codul Electoral”. La eveniment au participat reprezentanți ai partidelor parlamentare și extraparlamentare, organizațiilor non-guvernamentale, autorităților publice, CEC, precum și experți din domeniu.
Protest al Partidului „Șor”
Zeci de membri și simpatizanți ai Partidului „Șor” au protestat în fața Curții de Apel Chișinău, unde se desfășura o ședință de judecată în cazul angajaților formațiunii conduse de Ilan Șor, „care au fost reținuți abuziv de către forțele de ordine”. Participanții la acțiunea de protest au cerut eliberarea celor șapte angajați.
Anunțul Curții Constituționale
Curtea Constituțională a comunicat că, în procedura Curții se afla spre examinarea sesizarea nr. 184h/2022 referitoare la verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor”. În legătură cu această cauză, au fost solicitate opinii de la partidul vizat și de la autorități.
Rezultatele Campaniei online „Gavrilița pleacă”
Partidul „Pro Moldova” a anunțat că rezultatele Campaniei online „Gavrilița pleacă” sunt pe măsura așteptărilor și a demarat etapa a doua a acesteia – a fost creată o adresă de email gavrilitapleaca@gmail.
Fost viceministru de interne, în judecată
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunțat trimiterea în judecată a dosarului de învinuire a unui fost viceministru de interne, responsabil de crearea și dirijarea unui grup „în cadrul organizației criminale Plahotniuc”, care a filat doi procurori anticorupție, în octombrie 2020.
CUB a cerut demisia Guvernului
Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare a cerut demisia Guvernului Gavrilița. Potrivit formațiunii, actul guvernării PAS era compromis și era necesar un Guvern competent. Cu mesaje similare au venit și ex-deputații Alexandru Slusari și Liviu Vovc.
Îndemnul lui Andrei Năstase
Andrei Năstase, președinte fondator al Platformei DA, fost ministru al Afacerilor Interne, într-un live pe Facebook, s-a adresat șefului statului cu îndemnul să demită Guvernul și să identifice un Premier care să poată face față cu brio tuturor provocărilor.
Iurie Topală, în arest
Fostul șef de la Calea Ferată din Moldova, Iurie Topală a rămas în arest. Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocaților acestuia, care nu erau de acord cu măsura preventivă impusă.
sursa: Almanah Politic 2022







