[ X ]
Important9 Noiembrie 2023 10:55

Parlamentul: Decizia Comisiei Europene trebuie să ne responsabilizeze și mai tare în procesul de reformare a Republicii Moldova

Parlamentul a salutat, în ședința plenară de astăzi,recomandarea Comisiei Europene de începere a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat că, ieri, Republica Moldova a primit o noutate îmbucurătoare pentru viitorul țării noastre, informează TRIBUNA. 

„Această decizie trebuie să ne responsabilizeze și mai tare în procesul nostru de reformare a Republicii Moldova, prin realizarea tuturor reformelor așteptate de cetățenii noștri, fiindcă cu toții vrem să trăim într-un stat sigur și prosper”, a spus Igor Grosu.

În mesajul adresat, Președintele Parlamentului a remarcat că țara noastră are în față un drum clar spre o Moldovă europeană. „Noi vom reuși prin unitate, alegeri înțelepte și foarte multă muncă. Acum trebuie să ne intensificăm eforturile de aderare și așteptăm cu optimism decizia finală a Consiliului European privind începerea negocierilor care va avea loc la mijloc de decembrie”, a precizat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a dorit succes tuturor instituțiilor implicate în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impozitarea tranzacţiilor imobiliare – o temă de discuţii care trebuie tratată cu maximă atenţie Situaţia de pe piaţa imobiliară continuă să rămână una îngrijorătoare. Datele oficiale arată că numărul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...