[ X ]
Important13 Octombrie 2023 12:50

Comisarul european pentru justiție: Este important ca în Republica Moldova să fie urmate recomandările Comisiei de la Veneția

Progresele înregistrate în implementarea reformei justiției au fost apreciate de Comisarul european pentru justiție, Didier Reynders. Declarația a fost făcută în cadrul sesiunii de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), ca răspuns la intervenția vicepreședintelui Parlamentului Mihail Popșoi, informează TRIBUNA. 

De asemenea, Didier Reynders s-a referit la vettingul judecătorilor și procurorilor și la înființarea unei instanțe anticorupție.

„Problema reală este că e nevoie de a acționa rapid în procesul de reformare din Moldova și totodată e nevoie să ne asigurăm de alinierea deplină la standardele europene. De aceea, este important să fie urmate recomandările Comisiei de la Veneția. Deci, încercăm să păstrăm acest echilibru. Dar, suntem siguri că se fac progrese foarte bune în Moldova și le urmărim cu atenție, punând mare accent pe alinierea la standardele europene”, a adăugat Comisarul european pentru justiție.

Totodată, vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi și-a exprimat aprecierea față de suportul acordat de partenerii europeni țării noastre în procesul de implementare a reformelor privind statul de drept.

„În pofida provocărilor agresiunii rusești împotriva Ucrainei și a încercărilor oligarhilor, care au fugit de justiția moldovenească, de a destabiliza situația din Moldova, majoritatea de la guvernare este pe deplin dedicată reformelor statului de drept, democrației și ameliorării bunăstării cetățenilor moldoveni”, a adăugat vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi, care a avut și o intervenție în cadrul dezbaterii privind rolul Consiliului Europei în prevenirea conflictelor, restabilirea credibilității instituțiilor internaționale, promovarea păcii globale și asigurarea unei păci juste în Ucraina și a securității durabile în Europa.

De menționat că o delegație a Parlamentului Republicii Moldova participă, în perioada 9 – 13 octombrie, la sesiunea de toamnă a APCE, care se desfășoară la Strasbourg.

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impozitarea tranzacţiilor imobiliare – o temă de discuţii care trebuie tratată cu maximă atenţie Situaţia de pe piaţa imobiliară continuă să rămână una îngrijorătoare. Datele oficiale arată că numărul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...