[ X ]
Important6 Octombrie 2023 07:16

Președintele Sandu, la Summitul CPE: Aderarea la UE este singura cale de a proteja democrația din Moldova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a participat la Summitul Comunității Politice Europene (CPE), găzduit de Prim-ministrul Pedro Sanchez, în orașul Granada din Spania, informează TRIBUNA.

În cadrul reuniunii, Maia Sandu a vorbit cu liderii țărilor membre ale Uniunii Europene și ale țărilor non-EU despre provocările cu care se confruntă continentul nostru. 

În cadrul discuțiilor de la summit, șeful statului și-a manifestat solidaritatea față de țara vecină: „La fel ca și acum o jumătate de an, când găzduiam această reuniune în Republica Moldova, alături de ceilalți parteneri europeni, mi-am reiterat solidaritatea față de Ucraina și Președintele Volodymyr Zelenskyy. Lumea liberă trebuie să-și continue sprijinul său pentru Ucraina. De acest sprijin depinde securitatea a noastră a tuturor”.

Șefa statului a reconfirmat că locul Moldovei este în familia europeană și i-a îndemnat pe liderii europeni să susțină în continuare parcursul european al țării noastre și să-și unească eforturile, împreună cu noi, împotriva celor ce ne subminează procesele democratice din țară.

„În discuțiile bilaterale cu liderii din Uniunea Europeană, am vorbit despre reformele pe care le implementăm și procesul de aderare la UE. Am reiterat că aderarea la UE este singura cale de a proteja democrația din Moldova”, a conchis Președinta Maia Sandu.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impozitarea tranzacţiilor imobiliare – o temă de discuţii care trebuie tratată cu maximă atenţie Situaţia de pe piaţa imobiliară continuă să rămână una îngrijorătoare. Datele oficiale arată că numărul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...